News Flash:

A demisionat președintele CNATDCU. Barbu: Nu vreau să conduc "o instituție decorativă"

11 Octombrie 2016
151 Vizualizari | 0 Comentarii
Viorel Barbu
Preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a demisionat, acesta declarând că a renunţat la funcţie în condiţiile în care Senatul a votat legea privind plagiatul, iar el nu vrea să conducă o "instituţie decorativă".

"Am comunicat membrilor consiliului și ministrului Educației încă de aseară decizia mea", a declarat, marți, pentru AGERPRES, Barbu.

El a explicat că motivul principal al demisiei îl constituie faptul că, în urma amendamentelor adoptate de senatori la Legea educației, CNATDCU va avea "un rol decorativ", fiindu-i retrase toate prerogativele.

"Consiliul a ajuns, conform noii legi, un organism decorativ. Practic, nu mai are nicio putere. Personal, nu sunt dispus să pierd vremea", a explicat Barbu.

Reamintim că senatorii a respins, luni, cu 90 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizional, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1700 (s) | 39 queries | Mysql time :0.028432 (s)