News Flash:

Activități desfășurate cu copiii, finanțate prin proiecte europene

25 Aprilie 2016
640 Vizualizari | 0 Comentarii
11

Zilele trecute, elevii de la Școala Gimnazială Lunca Pașcani, categoria de vârstă 6- 10 ani au beneficiat de o excursie organizata pe ruta Lunca, Pașcani – Gura Humorului, finanțată din bugetul proiectului Erasmus +, Once upon an Erasmus Tale (Traditional Arts and Languages Across Europe). În excursie au mers un număr de 42 elevi și 7 profesori. Scopul acestei excursii a fost acela de a facilita învățarea prin artă. In aceste activitati a avut loc si o vizită la Muzeului Oului din Vama Bucovina, unde copiii au aflat că acesta este un muzeu inedit şi cuprinde peste 3 000 de ouă din toată lumea, lucrate în tehnici diferite, pe diferite tipuri de suport (coajă de ou, lemn, ceramică, porţelan, piatră, sticlă),  pe care prof. Letiţia Orşivschi, artist  internațional,  le-a adunat în 12 ani de participări la expoziţii și saloane internaţionale .
În cele 22 vitrine, ouăle sunt structurate pe două secţiuni: Ouă din Bucovina  şi  Ouă din toată lumea.  În colecţie există şi ouă rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, de broască ţestoasă, de crocodil, de flamingo , dar şi ouă cu dimensiuni foarte mici, ca cele de potârniche, vrabie, porumbel, alături de ouă de fazan, păun, prepeliţă, raţă, gâscă, curcă, struţ .
În cadrul atelierului copiii au putut  să lucreze  alături de  prof. Letiţia Orşivschi, care le-a  explicat şi semnificaţiile simbolurilor bucovinene! 
2. Vizită cu ghid la Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, obiectiv protejat UNESCO, un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Copiii au putut admira aici atât arhitectura cât şi pictura interioară şi exterioară deosebită a mănăstirii.
3. AL treilea moment al excursiei a fost vizitarea Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina,  o instituție singulară în reţeaua culturală româneasca, fiind singurul muzeu care a reuşit să transpună cu mijloace muzeotehnice obişnuite acel segment de spiritualitate definitorie pentru orice etnie, popor, naţiune, adică  tradiţia populară.
Copiii au fost încântaţi de minunatele locuri văzute în  Bucovina.  Au rămas profund impresionaţi  de exponatele din Muzeul Oului şi sunt dornici să folosească unele tehnici învăţate acolo într-un proiect pe care-l vor realiza în perioada următoare.

Galerie Foto

12
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2129 (s) | 35 queries | Mysql time :0.030134 (s)