News Flash:

Adminsitratorul public ii indeamna pe pascaneni sa nu respecte legea. Nechifor ii incurajeaza pe pascaneni sa se debranseze de la sistemul centralizat de incalzile

22 Iulie 2011
620 Vizualizari | 0 Comentarii
Ca si seful sau de partid si de Primarie, primarul Grigore Craciunescu, administratorul public încurajează nerespectarea legii la Pașcani. La audiențele de la Primărie din ziua de joi, 21 iulie, ținute de Dorin Nechifor, o pășcăneancă a fost îndemnată de acesta să se debranșeze ilegal de la sistemul centralizat de termoficare. Asta deși femeia locuiește într-o zonă în care, conform unei hotărâri de consiliu aflate încă în vigoare, nu este permisă debranșarea.

Pășcaneanca ajunsese la audiențe după ce, pe bună dreptate, cererea de a renunța la serviciile RAGCL îi fusese respinsă de conducerea regiei. Ea a motivat că vrea să renunțe la încălzirea centralizată din cauza facturilor prea mari care îi vin pe timp de iarnă și pe care se teme că nu le va mai putea plăti. Paradoxal, deși ar trebui să aibă în vedere respectarea legii, administratorul public i-a indicat femeii să se notifice regia și, dacă salariații aceasteia nu vin să o debranșeze, să cheme pe oricine vrea pentru a tăia țevile de alimentare cu agent termic.

Atidunine iresponsabila

Reacția directoarei Georgeta Sandu a fost una dură. Ea a calificat drept iresponsabile incurajările pe care șefii Primăriei le dau oamenilor pentru a se debranșa ilegal. Este vorba despre cei care locuiesc în așa zisa zonă SACET în care, conform unei hotărâri a Consiliului Local, nu poate fi aprobată debranșarea. Directoarea Sandu spune că regia nu poate face altceva decât să constate debranșările ilegale, atât timp cât inclusiv consilierii locali se arată nepăsători față de încălcarea legii, deși sunt informați an de an despre fenomen și amploarea sa. De exemplu, numai în această vară, din cele peste 200 de cereri de debranșare, doar 48 au putut fi aprobate de către regia de termoficare, restul solicitanților locuind în zona SACET. În ceea ce privește măsurile concrete care pot fi luate împotriva celor care se debranșează ilegal, acestea ar trebui să fie stabilite de către consilieri și să facă obiectul completării hotărârii inițiale de Consiliu.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1659 (s) | 35 queries | Mysql time :0.030859 (s)