News Flash:

AEP: Aproape 19 milioane de romani, înscriși în Registrul electoral! Peste 600.000, în străinătate

20 Septembrie 2016
200 Vizualizari | 0 Comentarii
vot
Autoritatea Națională Permanentă (AEP) a transmis Biroului Electoral Central numărul alegătorilor înscriși în Registrul electoral. Potrivit AEP, circa 19 milioane de români au drept de vot și sunt înregistrați în Registru.

“Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis Biroului Electoral Central, în data de 17 septembrie 2016, numărul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral – inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie 2016 – şi numărul minim de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor la nivel naţional, precum şi în fiecare circumscripţie electorală, în conformitate cu art. 50 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat remis luni.

Astfel, numărul total al cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral se ridică la 18.325.895, din care 609.962 sunt români cu domiciliul sau reședința în afara țării, inclusiv cei care au solicitat înscrierea în registrul electoral la o adresă in străinătate pentru vot la secție sau prin corespondență.

De asemenea, datele prezentate de AEP arată că, în momentul de față, necesarul de semnături de susținere, pentru ca un partid să prezinte liste complete de candidați la nivel național, este de 189.358.

”Menţionăm că datele referitoare la numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral sunt într-o continuă modificare, fiind actualizate prin operaţiuni curente efectuate de primari, prin importuri de date de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi de la Direcţia Generală de Paşapoarte”, se mai arată în comunicatul remis de Autoritatea Electorală Permanentă.

sursa: realitatea.net

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1670 (s) | 24 queries | Mysql time :0.032535 (s)