News Flash:

Ai termopane la bucătărie? Ce ești obligat să faci pentru a nu fi amendat

8 Iunie 2016
226 Vizualizari | 0 Comentarii
termopane
Persoanele care au în casă aparate care folosesc gaze, precum aragazul sau centrala termică, şi care au geamuri termopane în încăperile în care acestea sunt poziţionate sunt obligate, conform legislaţiei, să monteze detectoare de gaz, altfel riscă amenzi de mii de lei.

Regulile referitoare la folosirea instalaţiilor care asigură alimentarea cu gaze naturale a cetăţenilor sunt incluse în Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 5/2009, scrie avocatnet.ro

Atunci când este vorba de instalaţiile interioare pentru folosirea gazelor, documentul prevede că, pentru funcţionarea în siguranţă, volumul interior minim al încăperilor trebuie să fie de 18 mc pentru orice tip de încăpere (mai puţin bucătăriile şi băile) şi de 7,5 mc pentru băi şi bucătării. Totodată, trebuie să se asigure aerul necesar arderii, ventilarea naturală/mecanică şi evacuarea gazelor de ardere în exterior.

În ceea ce priveşte ferestrele, acestea sunt obligatorii pentru toate încăperile în care sunt montate aparate consumatoare de gaz. Ferestrele trebuie să fie capabile să cedeze la presiuni de cel puţin 1.180 Pa şi trebuie să aibă o suprafaţă minimă totală de 0,03 mppentru fiecare mc de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat, sau de 0,05 mp pentru fiecare mc de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din zidărie.

Legea energiei electrice şi a gazelor naturale prevede, în momentul de faţă, că nerespectarea normelor tehnice emise de ANRE, de către persoanele fizice, poate fi amendată cu sume de la 2.000 la 4.000 de lei. Aşadar, dacă cetăţenii nu-şi instalează detectoare de gaz în încăperile cu geam termopan, de exemplu, aşa cum dispun normele tehnice aprobate prin Ordinul ANRE nr. 5/2009, reiese că aceştia pot fi sancţionaţi de autorităţi.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1221 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033689 (s)