News Flash:

Alina Gorghiu, declarație șoc despre posibila sa candidatură la șefia PNL

20 Ianuarie 2017
144 Vizualizari | 0 Comentarii
Alina Gorghiu
Fostul preşedinte al PNL, senatorul Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Timişoara, că nu are nicio intenţie să candideze la congresul partidului, care cel mai probabil va avea loc în luna iunie, când va fi aleasă conducerea liberalilor.

Alina Gorghiu a afirmat, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul PNL Timiş, că în această lună o comisie politică va propune Biroului Politic Naţional al partidului un calendar al alegerilor şi o dată la care să aibă loc Convenţia Naţionaă a PNL.

”Cred că nu ar trebui să avem nicio inhibiţie să vorbim de un parteneriat cu tehnicieni, chiar dacă noţiunea de tehnocrat a fost pătată în ultima perioadă. Cred că este necesar ca cei care vor conduce PNL să îşi asume reunificarea dreptei. Este un proiect pe care îl voi susţine. Cei care vor conduce PNL trebuie să limpezească poziţionarea partidului pe teme precum Constituţia, Justiţia”, a spus Gorghiu.

Alina Gorghiu a mai declarat că nu are nicio intenţie de a candida la Convenţia Naţională a PNL.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027370 (s)