News Flash:

Am scăpat de RĂZBOI! Putin şi Merkel au bătut palma

8 Mai 2014
670 Vizualizari | 0 Comentarii
putin
După convorbirea telefonică de duminică dintre Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, lucrurile încep să se limpezească. Putin l-a primit ieri pe Didier Burkhalter, preşedintele Organizaţiei Europene de Securitate (OSCE), şi a spus că Rusia şi-a retras trupele de la graniţa estică a Ucrainei.
 
În urma întâlnirii cu Didier Burkhalter, care a avut drept scop găsirea unor soluţii internaţionale eficiente pentru a reduce tensiunile, liderul de la Kremlin a mai declarat că le-a cerut separatiştilor din estul Ucrainei să amâne referendumul privind independenţa acestor teritorii.

Gazul rusesc rămâne în Europa

El a lăsat astfel, în mod tacit, ca alegerile prezidenţiale din 25 mai, organizate de Kiev, să se desfăşoare în condiţii normale.

Prin aceste concesii, Putin a reuşit să îndepărteze puţin influenţa americană din chestiunile Europei şi a ridicat Germaniei mingea la fileu, care, iată, printr-un singur telefon, rezolvă probleme ce ameninţau omenirea în pragul unui război mondial.

Mai mult, în urma convorbirilor de duminică, preşedintele rus s-a asigurat că Bătrânul continent va rămâne o piaţă de desfacere pentru gazele ruseşti.

Crimeea rămâne marele câştig al Kremlinului

Pasul înapoi făcut de Kremlin a determinat o distanţare a Europei de o altă problemă a conflictului ucrainean: Crimeea. Peninsula rămâne a ruşilor, care pot ţine sub control, astfel, toată zona de nord a Mării Negre.

Practic, Putin şi-a atins obiectivul, iar Ucraina rămâne o ţară tampon între NATO şi Moscova, înconjurată din trei părţi de ruşi: trupele din Est, Armata a XIV-a din Transnistria şi flota din Sevastopol.

Canadienii trimit avioane de luptă la graniţa cu Ucraina

Situaţia explozivă din Ucraina, dar şi relaţiile tot mai tensionate cu Rusia au dus la mobilizarea unor forţe canadiene importante în Europa de Est, în ultimele săptămâni, în cadrul NATO.

Astfel, în România sunt prezente şase avioane de luptă de tip CF-18, o fregată şi 600 de militari, care ar putea rămâne în regiune cel puţin până la sfârşitul anului şi ar putea participa la exerciţii în Ucraina.

Potrivit şeful Statului Major canadian, generalul Tom Lawson, aparatele de zbor nu sunt înarmate, ele participă la antrenamente în afara bazei din România şi nu patrulează vizând avioane şi alte ameninţări provenind de la Rusia, scrie libertatea.ro.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1593 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025520 (s)