News Flash:

Amenzi de mii de lei pentru taximetria neautorizată

2 Octombrie 2014
422 Vizualizari | 0 Comentarii
taxi

Senatul a adoptat, ieri, în calitate de primă Cameră, un proiect de lege care prevede că persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără autorizaţie vor fi sancţionate cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei.

Proiectul, care pentru a intra în vigoare trebuie adoptat de Camera Deputaţilor şi promulgat de preşedinte, completează Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi stabileşte amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru taximetria neautorizată.

Legea 38/2003 prevede că “transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se pot executa numai de transportatori autorizaţi”, însă nu conţine sancţiuni concrete pentru încălcarea acestei prevederi.

Guvernul arată, în expunerea de motive a proiectului adoptat miercuri de Senat, că în ultima perioadă se constată existenţa unor practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât şi transportul judeţean de persoane, aceste practici ilicite determinând efecte negative asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât şi aupra siguranţei circulaţiei.

“De asemenea, aceste practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor pune în dificultate asigurarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane”, menţionează, de asemenea, Executivul.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1635 (s) | 35 queries | Mysql time :0.028815 (s)