News Flash:

Anunț de ultimă oră al Ministerului Energiei despre prețul gazelor pentru populație

24 Iunie 2016
213 Vizualizari | 0 Comentarii
gaze
Calendarul de liberalizare a preţului gazelor naturale pentru populaţie va fi suspendat până la 31 martie 2017, ceea ce echivalează cu îngheţarea preţurilor în următoarele nouă luni, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat vineri pe site-ul Ministerului Energiei.

“În perioada 1 iulie 2016 – 31 martie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei este de 60 lei/MWh", arată documentul citat, potrivit News.ro.

Autorităţile vor să suspende astfel, în perioada 1 iulie 2016 – 31 martie 2017, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 488/ 2015, privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei în perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021.

Preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă va fi supus unei analize a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

“Preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei, va fi supus unei analize efectuate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, până la 1 martie 2017, în cadrul procesului de monitorizare anuală”, mai arată proiectul de act legislativ.

Potrivit unor declaraţii recente date de preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, instituţia a propus recent guvernului îngheţarea preţului gazelor naturale pentru populaţie la nivelul actual până în octombrie, deşi calendarul actual convenit de executiv cu Comisia Europeană şi FMI prevede o creştere a preţului cu 10% de la 1 iulie, sau modificarea calendarului de liberalizare în acord cu noile preţuri de pe piaţă.

Potrivit calendarului de liberalizare a preţului gazelor naturale, preţul gazelor din producţia internă ar trebui să crească de la 1 iulie cu 10%, de la 60 la 66 lei lei/MWh, în timp ce gazele din import ar putea costa 63 lei/MWh în perioada 1 iulie - 1 octombrie.

ANRE a trimis către Ministerul Energiei o adresa înregistrată în data de 10 iunie, dar prin care doar a prezentat o analiză a preţurilor la gaze naturale din producţia internă, a preţurilor ponderate din import şi a preţurilor gazelor din principalele hub-uri europene.

Şeful ANRE a declarat luna aceasta că preţul mai scăzut al gazelor din import, estimat la 67 lei/MWh pentru ultimul trimestru al acestui an, faţă de 86 lei/MWh pentru gazele înmagazinate după 1 iulie 2016, ar putea obliga furnizorii de gaze să importe masiv în această iarnă, ponderea importurilor putând depăşi 50%.

Liberalizarea preţurilor la energie s-a făcut treptat în ultimii ani, pentru a-i proteja pe consumatorii casnici de preţul mai ridicat de pe piaţa liberă. Însă în ultimul an, preţurile din piaţa liberă au scăzut mult mai mult decât se estima.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1568 (s) | 24 queries | Mysql time :0.032795 (s)