News Flash:

Apare o nouă "gaură" în buget. De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei pentru toate "cadourile"

12 Ianuarie 2017
138 Vizualizari | 0 Comentarii
Grindeanu si Dragnea
După celebra "gaură" invocată de șeful PSD Liviu Dragnea în bugetul de anul trecut, noul Guvern PSD-ALDE se confruntă cu o fisură și mai mare în bugetul pe 2017, pentru a acoperi toate măsurile promise și, în parte, legiferate. Consiliul Fiscal a estimat la aproape 9 miliarde lei impactul bugetar al creșterilor de salarii, pensii și al tăierilor de taxe care urmează să intre în vigoare în 2017. 

Consiliul Fiscal a făcut un calcul, care arată că, anul acesta, vor creşte cheltuielile cu 5,7 miliarde de lei, iar veniturile vor scădea cu 3,2 miliarde de lei, ca urmare a reducerii de taxe. Aşadar, impactul total în buget este de 9 miliarde de lei.

Care sunt măsurile care costă cel mai mult: 2,6 miliarde de lei sunt necesare pentru creşterea punctului de pensie, un miliard de lei sunt cheltuielile pentru majorarea pensiei minime, iar alte 910 milioane de lei vor acoperi salariile mărite din administraţie. E nevoie şi de 470 de milioane de lei pentru creşterea salariului minim.

Eliminarea celor 102 taxe nefiscale înseamnă un gol bugetar de 1,5 miliarde de lei. Scoaterea impozitului pe veniturile din pensii înseamnă un minus de peste un miliard de lei, iar cea a contribuţiei pentru pensii costă alte 890 de milioane de lei.

Un alt mare minus vine din schimbarea impozitării micilor firme: un miliard de lei.

Palatul Cotroceni a făcut propria estimare la costurile pe care le aduc schimbările fiscale anunțat de Guvern. Potrivit evaluărilor făcute de Departamentului pentru Politici Economice de la Cotroceni, impactul bugetar al măsurilor adoptate recent de Parlament şi de Guvernul Grindeanu este de 8,5 miliarde lei.

Dacă ne referim la calculele făcute de social-democraţi, sunt diferențe între cifrele anunțate de Finanțe și cele din declarațiile lui Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat ieri, pe Facebook, că impactul total al măsurilor pe care Guvernul Grindeanu intenţionează să le ia în perioada imediat următoare este de 2,65 miliarde de lei, liderul social-democraţilor întrebându-se retoric ce s-ar fi putut face cu 10 miliarde de lei, "pierduţi pe drum de tehnocraţi".

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1909 (s) | 36 queries | Mysql time :0.048516 (s)