News Flash:

ATENȚIE LA ESCROCI

3 Februarie 2014
782 Vizualizari | 0 Comentarii
escroci

Persoanele care doresc să vă înşele sunt actori foarte buni, care îşi dezarmează victimele cu o aparenţă de „băiat de treabă”. Dincolo de această faţadă se află un infractor care posedă un simţ natural de a identifica victimele şi de a le înfrânge rezistenţa cu propunerile lui.

Infractorul tipic nu are moralitate, este adesea violent, adaptabil la orice situaţie şi crede că victimele îşi merită această soartă. Dacă nu este prins el va acţiona din nou.

Oricine poate deveni o victimă, chiar şi persoanele care se consideră prea inteligente pentru a fi înşelate.

Multe victime au o serie de caracteristici comune: cel mai adesea, dar nu întotdeauna, sunt persoane în vârstă şi locuiesc singure. Se încred în ceilalţi, chiar şi străini, şi s-ar putea să necesite o suplimentare a veniturilor.          În vizorul infractorului se vor afla absolut toate bunurile care reprezintă o valoare.

În ultimele zile au fost semnalate două situații de acest gen:

- în seara zilei de 31 ianuarie 2014  Secţia 1 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că între orele 17:15-17:30, o bătrână, de 92 ani, a fost înşelată de doi tineri, respectiv un bărbat şi o femeie care s-au recomandat a fi de la o firmă de deratizare şi cărora le-a înmânat suma de 200 lei pentru faptul că i-au stropit cu o substanţă prin apartament, fără a-i elibera nicio chitanţă în acest sens. Ulterior victima și-a dat seama că a fost înșelată;

- un alt caz a fost sesizat în mediul rural, unde un tânăr de 19 ani a adus la cunoștința poliției că în ziua de 1 februarie a.c. a fost contactat de pe un telefon fix  de un bărbat care s-a recomandat ca fiind angajat al unei firme de telefonie. Acesta l-a informat că a câştigat suma de 2000 lei, iar pentru a intra în posesia ei este necesar să cumpere o cartela PrePay în valoare de 10 Euro şi să îi transmită codul de reîncărcare. Reclamantul a dat dovadă de vigilență și a sunat la compania respectivă, reprezentanții acesteia spunându-i că este posibil că fie victima unei înșelăciuni și a fost îndrumat să anunțe poliția.

 

***

Scheme  preferate de către infractori în încercarea de a-și păcăli semenii:

 

Lista acestor scheme este practic fără sfârşit, dar unele sunt folosite mai des:

  • ÎMBUNĂTĂŢIRI ADUSE CASEI

-          reparaţii casnice

-          deratizare

-          evaluarea apartamentului de către o instituţie

  • INVESTIŢII

-          lucru la domiciliu

-          tranzacţii cu imobile

-          cumpărarea de obiecte „minune” sau la preţuri „de nimic”

  • FRAUDE POŞTALE

-          jocuri „piramidale”

-          înscrierea la diferite concursuri din reviste

-          produse necomandate care vin la domiciliu

  • ALTELE

-          „reprezentanţi” ai unor fundaţii

-          asumarea de identităţi ale unor funcţionari publici

 

RECOMANDĂRI

-          Verificaţi întotdeauna înainte de a da o sumă de bani sau de a semna un contract.

-          Fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o „afacere” pe care nimeni nu omai poate face.

-          Nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani.

-          Să nu vă simţiţi ruşinaţi să faceţi plângere la poliţie dacă aţi fost victima unei astfel de persoane.

 

 

 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1978 (s) | 24 queries | Mysql time :0.043728 (s)