News Flash:

Atentie! Folosirea petardelor şi a pocnitorilor se pedepseşte cu închisoarea

18 Decembrie 2012
734 Vizualizari | 0 Comentarii
pocnitori
Ca la fiecare sfârşit de an, SĂRBĂTORILE DE IARNĂ reprezintă o oportunitate de a face bani şi de distracţie, atât pentru firme, dar şi pentru populaţie. Cum? – Prin vânzarea de pocnitori, petarde, şi toată gama de obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice. Este bine de ştiut însă că legislaţia s-a schimbat, iar mare parte din ceea ce era permis în anii trecuţi, începând cu 1 decembrie 2006 poate reprezenta fie o infracţiune, fie o contravenţie. Noile prevederi legislative sunt dure şi sancţionează aspru pe toţi cei care nu le respectă, cu închisoare sau cu o amendă usturătoare.
De ce a fost necesar acest lucru? După cum ştiţi, permanent în ultimii ani ne-am confruntat cu o serie de accidente provocate de folosirea în mod necorespunzător a unor astfel de “obiecte de distracţie”. Pe de altă parte folosirea unor astfel de produse ce provoacă zgomot trezea foarte multe nemulţumiri din partea cetăţenilor nu numai din municipiul Iaşi.
Astfel se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T. 1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I.” Practic, persoanele fizice nu mai au dreptul să folosească legal decât steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minişori, inele de foc şi sateliţi. Sunt interzise cu desăvârşire orice obiecte care produc zgomot.
Mai importantă decât scoaterea în afara legii a petardelor şi pocnitorilor este însa pedeapsa prevăzută pentru încălcarea legii: “Confecţionarea, deţinerea,comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu astfel de produse, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. În cazul contravenţiilor, amenzile se ridică până la 7500 lei, iar pentru minorii sub 14 ani vor răspunde părinţii, aceştia urmând a fi sancţionaţi cu amenzi între 100-500 lei.
Dorim ca populaţia să fie informată cu privire la sancţiunile prevăzute de această lege şi să conştientizeze ca acestea sunt în folosul lor. Totodată, părinţii în special trebuie să manifeste atenţie deosebită în ceea ce priveşte minorii pentru a evita accidente neplăcute, şi totodată pentru a nu trece de partea cealaltă a legii. Nici amatorii de „senzaţii tari” nu sunt lăsaţi deoparte şi îi avertizăm ca în această perioadă, a Sărbătorilor de Iarnă, Poliția va acţiona permanent pentru respectarea legii, iar atunci când se va constata o încălcare, va fi sancţionată ca atare.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Iaşi, împreună cu poliţişti de ordine publică vor desfăşura acţiuni pentru verificarea legalităţii modului de desfăşurare a operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.
Obiectivele acţiunii sunt: creşterea nivelului de cunoaştere şi respectare a legislaţiei în domeniu de către cei care efectuează operaţiuni cu obiecte pirotehnice, prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) şi, în general, prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice.

În această perioadă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Iaşi şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă vor efectua vizarea autorizaţiilor persoanelor juridice, care îndeplinesc toate condiţiile legale pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Este interzisă comercializarea articolelor pirotehnice către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege – 16 ani. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an.

SE INTERZICE folosirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.  
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1607 (s) | 39 queries | Mysql time :0.045779 (s)