News Flash:

AUTOSTRĂZILE DE HARTIE ale lui Ponta. Pe ce bani se bazează în realitate guvernul pentru finanţarea Comarnic-Braşov

28 Aprilie 2014
575 Vizualizari | 0 Comentarii
harta gandul
Finanţarea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov şi modul în care a fost selectat câştigătorul licitaţiei sunt puse sub semnul întrebării în raportul de ţară realizat de FMI pentru România. Din document reiese că autostrada nu are deocamdată finanţarea garantată şi că posibilul sprijin financiar din partea BEI şi BERD pentru construcţia autostrăzii ar putea fi nesigur dacă selecţia câştigătorului concesiunii nu se face cu respectarea prevederilor şi practicilor europene. În plus, deşi ministrul Dan Şova a declarat recent că statul a reuşit să obţină angajamentul "ferm şi sigur" din partea BEI, BERD şi BM pentru susţinerea proiectului, răspunsurile primite de gândul de la cele trei instituţiifinanciare internaţionale sunt departe de a confirma acest lucru. Într-un răspuns trimis gândul de către BERD se precizează că "proiectul de autostradă Comarnic-Braşov se află într-un stadiu incipient de evaluare". Nici sprijinul financiar din partea Băncii Mondiale nu pare atât de sigur: "putem lua în considerare finanţarea proiectului la un moment dat", scrie gandul.info. Nici răspunsul de la BEI nu este diferit, instituţia precizând că finanţează în special proiectele de autostrăzi incluse în reţeaua trans-europeană de transport.

FMI menţionează, în Raportul de ţară, că „riscul reputaţional poate împiedica materializarea finanţării” proiectului autostrăzii Comarnic-Braşov.

„Autorităţile insistă în continuare cu un proiect de autostradă la scară largă (Comarnic-Braşov) în ciuda faptului că riscul reputaţional poate împiedica materializarea finanţării”, se arată în Raportul de ţară realizat de FMI.

 

Documentul precizează că „autorităţile (române n. n.) consideră că realizarea autostrăzii reprezintă o prioritate şi s-au angajat să îl realizeze, la cel mai mic cost şi într-un mod fiscal accesibil”, adăugând că există intenţia de a finanţa autostrada prin concesiune, Comarnic-Braşov urmând să fie primul proiect de acest tip din România.

FMI: Autorităţile vor să semneze un contract comercial cu câştigătorul licitaţiei înainte ca resursele financiare să fie identificate

Raportul FMI relevă că autorităţile române intenţionează să semneze un contract comercial cu câştigătorul licitaţiei – asocierea Vinci-Aktor- Strabag - înainte ca resursele financiare să fie identificate.

„Totuşi, autorităţile intenţionează să semneze un contract comercial în aprilie şi să înceapă lucrările pregătitoare înainte ca termenii financiari să fie agreaţi şi resursele să fie identificate. Posibila finanţare din partea BEI şi BERD pentru investitori privaţi ar putea fi pusă sub semnul întrebării, dacă selecţia unui câştigător al concesiunii nu se efectuează în conformitate cu prevederile şi practicile UE relevante”, se mai arată în raportul de ţară.

De altfel, autorităţile nu au precizat până în prezent dacă asocierea Vinci-Aktor-Strabag - desemnată în decembrie anul trecut câştigătoare al licitaţiei pentru proiectul în concesiune al autostrăzii Comarnic-Braşov - a prezentat finanţatorii proiectului în concesiune. În schimb, ministrul Dan Şova a declarat că BEI, BERD şi Banca Mondială sunt interesate să participe la finanţarea construcţiei autostrăzii. Şova a mai anunţat, la finele lunii martie, că de fapt contractul pentru construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum s-a spus iniţial, iar amânarea termenului este un lucru "eminamente pozitiv" întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul "ferm şi sigur" din partea BEI, BERD şi BM pentru susţinerea proiectului.

"La tronsonul Comarnic - Braşov am remarcat faptul că în presă s-a prezentat în mod negativ amânarea semnării contractului. Vreau să vă spun că este ceva eminamente pozitiv, pentru bunul şi simplu motiv că am reuşit să obţinem angajamentul ferm şi sigur, în acest moment, din partea instituţiilor financiare internaţionale - BEI, BERD, Banca Mondială -, care sunt esenţiale pentru a strânge suma necesară pentru Comarnic - Braşov de pe piaţă. Prezenţa instituţiilor financiare internaţionale şi mai ales o finanţare importantă - noi sperăm la 5-600 milioane finanţare din partea lor - dă încredere şi celorlalte bănci private care urmează să participe la finanţarea Comarnic - Braşov. Am ajuns la o concluzie cu instituţiile financiare internaţionale: până prin luna iunie îşi pot face due diligence şi aprobarea în comitetul creditorilor în aşa fel încât în iunie să putem semna acest contract", a spus Şova la finele lunii martie.
 
Guvernul şi-a luat măsuri în cazul în care Vinci nu găseşte finanţatori

Pe de altă parte, raportul de ţară al FMI referitor la România face referire şi la alocarea bugetară prevăzută în bugetul de stat din 2014 în cazul în care finanţarea nu se materializează.

„În timp ce o alocare bugetară a fost făcută pentru a acoperi riscul fiscal în 2014 în cazul în care finanţarea nu se materializează, staff-ul a subliniat că riscul reputaţional reprezentat de anunţarea şi demararea acestui proiect fără a se permite o analiză financiară (due diligence) completă este mare", se arată în Raportul FMI pentru România.

Olga Roşca, analist BERD: Proiectul Comarnic-Braşov se află într-un "stadiu incipient de evaluare"

Nici finanţarea "fermă şi sigură" din partea BERD, de care vorbea ministrul Dan Şova, nu a fost confirmată de reprezentantul instituţiei financiare în România. Olga Roşca, analist în cadrul BERD, a precizat, într-un răspuns trimis gândul că proiectul Comarnic-Braşov se află într-un "stadiu incipient de evaluare".

„BERD susţine şi încurajează dezvoltarea infrastructurii, în special drumurile, prin introducerea investiţiilor sectorului privat în proiecte de concesiune / PPP. Noi finanţăm astfel de proiecte numai atunci când acestea îndeplinesc toate criteriile de investiţii ale Băncii şi după ce trec printr-un amplu proces de due diligence. În acest sens, proiectul de autostradă Comarnic-Braşov se află la un stadiu incipient de evaluare de către Bancă”, se arată în răspunsul trimis gândul de Olga Roşca, communications analyst la BERD, la întrebarea dacă există un sprijin ferm al BERD pentru finanţarea Comarnic-Braşov.

Biroul din Bucureşti al Băncii Mondiale: Putem lua în considerare finanţarea proiectului la un moment dat în viitor

Daniel Kozak, external affairs country office, Romania World Bank, a precizat că IFC, divizia Băncii Mondiale, poate lua în considerare finanţarea proiectului la un moment dat, în anumite condiţii.

"IFC, divizia Grupului Băncii Mondiale, care finanţează în primul rând sectorul privat, urmăreşte evoluţia legată de construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov şi poate lua în considerare finanţarea proiectului la un moment dat în viitor. Implicarea IFC va fi luată în considerare sub rezerva realizării unui proces de due diligence (analiză financiară - n.n.), un acord între instituţiile financiare internaţionale, finanţatori pe termen scurt şi în contextul sustenabilităţii fiscale a proiectului. Vom informa publicul prin intermediul site-ului nostru în momentul în care a fost luată decizia", se arată în răspunsul semnat de Daniel Kozak, External Affairs Country Office, Romania World Bank.

"Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ( BIRD ), membră a Grupului Băncii Mondiale care oferă finanţare şi servicii de consultanţă pentru ţările membre, lucrează de asemenea în prezent cu Ministerul român al Transporturilor, dar colaborarea este limitată la servicii de consultanţă. Aceste servicii de consultanţă au drept scop consolidarea planificării strategice în domeniul transportului şi la îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Transporturilor de a pregăti şi de a gestiona parteneriate public-privat ", se mai menţiomnează în răspunsul primit de gândul de la Biroul din România al Băncii Mondiale.

Implicarea BEI în finanţarea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov depinde de "costurile şi beneficiile acestui proiect pentru economia românească"

Nici răspunsul primit de gândul de la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) nu confirmă angajamentul "ferm şi sigur" al instituţiei pentru finanţarea autostrăzii Comarnic-Braşov, aşa cum declara la finele lunii martie ministrul Transporturilor, Dan Şova. 

BEI a precizat că finanţează în special proiectele de autostrăzi incluse în reţeaua trans-europeană de transport, arătând că finanţarea Comarnic-Braşov s-ar putea face după o evaluare a avantajelor proiectului din punct de vedere economic, tehnic şi financiar.

“BEI finanţează drumuri şi autostrăzi în cadrul obiectivului general de a îmbunătăţi conectivitatea şi convergenţa în Uniunea Europeană. BEI dă prioritate infrastructurii de transport incluse în reţeaua trans - europeană, şi în special sistemului de transport durabil, precum transportul feroviar şi transportul urban.  Prin urmare, un proiect cum ar fi autostrada Comarnic - Brasov s-ar califica, în principiu, pentru sprijinul BEI, dar orice angajament al BEI ar trebui să facă obiectul unei evaluări favorabile a avantajelor proiectului din punct de vedere economic, tehnic şi financiar", se arată în răspunsul primit de gândul de la Dušan Ondrejička, senior press officer la Banca Europeană pentru Investiţii.

În plus, la întrebarea în ce condiţii s-ar putea implica BEI în finanţarea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, în răspunsul primit de gândul de la reprezentantul BEI se arată că "orice implicare a BEI în finanţarea proiectului va depinde de o evaluare favorabilă a viabilităţii economice, tehnice şi financiare a proiectului, inclusiv costurile şi beneficiile acestui proiect pentru economia românească".

Recent, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat că CNADNR, consorţiul Vinci-Strabag-Aktor şi instituţiile financiare internaţionale discută o serie de modificări contractuale pentru proiectul autostrăzii Comarnic – Braşov, precizând că BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri de către constructor.

"Există o discuţie actualmente între Compania Naţională de Autostrăzi, instituţiile financiare internaţionale şi consorţiul câştigător Vinci - Strabag - Aktor cu privire la anumite modificări contractuale, în forma finală a contractului, pe care le cer Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a se implica financiar în finanţarea acestui proiect. În mod evident, regimul propriu-zis al contractului Comarnic - Braşov se stabileşte de către Eurostat. Banca Naţională, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, au trimis încă deacum o lună, aproape, o scrisoare către Eurostat pentru a solicita o opinie ex-ante în legătură cu regimul fiscal care se aplică contractului, cu eventualele observaţii, pentru a încerca să scoatem acest contract în afara deficitului bugetar", a declarat recent Şova, într-o conferinţă de presă.

Întrebat ce modificări au solicitat finanţatorii, el a afirmat că acestea ţin de "repartizarea riscurilor".
"Instituţiile financiare internaţionale vor mai multe riscuri contractuale asumate de către concernul Vinci. Este o chestiune foarte tehnică. Nu are legătură cu preţul, cu cine construieşte sau cu traficul", a adăugat ministrul Transporturilor.

Premierul Victor Ponta şi Şova s-au întâlnit la jumătatea lunii ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asocierii Vinci - Strabag - Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un Memorandum de înţelegere.

Autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, iar taxa de utilizare avută în vedere va fi de 5,7 lei plus TVA, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finalul lunii aprilie, a anunţat premierul la acel moment.


g ndul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1706 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027879 (s)