News Flash:

Aveți nevoie urgentă de bani pană la salariu? Cum vă puteți împrumuta rapid fără să plătiți dobandă

7 Martie 2016
457 Vizualizari | 0 Comentarii
credit

În ultimii ani, când creditarea s-a blocat, instituţiile financiare nebancare (IFN) au profitat de situaţie şi au intrat pe piaţa unei populaţii care avea nevoie de bani. Astfel, fie că aveţi nevoie de bani pentru plata chiriei, a întreţinerii sau chiar pentru a supravieţui până la următorul salariu sau pensie, acestea au câteva soluţii avantajoase. Problema este că în unele cazuri costurile sunt mult prea mari şi, pe termen lung, rostogolirea unei datorii s-ar putea să vă facă mai mult rău decât bine.

ZAPLO IFN – Primul credit cu dobândă zero

Zaplo IFN vă oferă un credit iniţial de maximum 600 de lei. La primul împrumut, fie că returnaţi suma în 5 zile, fie că o faceţi în 30 de zile, veţi avea de dat tot cât aţi luat, adică cei 600 de lei. Acesta este “cârligul” cu care vă agaţă: aveţi o dobândă anuală efectivă (DAE) de 0% (zero). În momentul în care veţi dori să luaţi un al doilea credit, situaţia se schimbă drastic. Dacă doriţi să împrumutaţi din nou 600 de lei, potrivit calculatorului de pe site-ul firmei, veţi avea de returnat 771 de lei, în cazul în care contractul este pe 30 de zile. Asta înseamnă că tot costul pentru credit se ridică la 171 de lei. Dacă optaţi să daţi înapoi banii după numai 5 zile veţi plăti, cu totul, 651 de lei. Costul creditării va fi de 51 de lei. Dacă nu veţi putea înapoia banii în perioada stabilită, prelungirea termenului ajunge să coste între 60 de lei şi 171 de lei, în funcţie de cât doriţi să mai întârziaţi plata. De menţionat este faptul că pragul de împrumut creşte de la un credit la altul. Suma maximă împrumutată de Zaplo IFN este de 1.500 de lei, iar aceasta o puteţi accesa de-abia când ajungeţi să vă împrumutaţi a treia oară. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei, dacă alegeţi o perioadă de 30 de zile a contractului şi plătiţi mai repede, costul creditului se recalculează şi veţi avea de dat mai puţin decât suma stabilită iniţial.

Ferratum IFN – Credit online doar cu buletinul

Ferratum IFN nu vă oferă mai mult de 500 de lei dacă sunteţi la primul credit luat de la ei. Aici, perioada de rambursare iniţială este de 15 sau maximum 30 de zile. Şi ca şi la Zaplo IFN, suma şi timpul de rambursare cresc pe măsură ce obţineţi şi rambursaţi mai multe credite. Şi aici primul împrumut este fără costuri dacă daţi banii în perioada scadentă. Primul microcredit este întotdeauna pus la dispoziţie în numerar, în orice agenţie CEC Bank, şi poate fi accesat doar pe baza actului de identitate al solicitantului. Pe site-ul firmei se anunţă că oferta este valabilă până la finele acestei luni. Altfel, la un al doilea credit, tot de 500 de lei, veţi avea de rambursat, pentru o perioadă de împrumut de 15 zile, 609 lei, din care 109 lei reprezintă costul creditului. Creditul maxim pe care-l puteţi de lei, pe o perioadă maximă de 45 de zile. Şi dacă la Zaplo vârsta minimă pentru accesarea creditului este de 19 ani, aici este de 24 de ani. Se mai menţionează şi faptul că trebuie să aveţi un număr de telefon mobil şi o adresă de email. Acte necesare? Doar buletinul, specifică pagina de web a Ferratum. Totul se face online, aşa se elimină şi birocraţia pentru credit.

Credit Fix –  Dobânzile scad la creditele viitoare

La Credit Fix, pentru a aplica pentru un împrumut online urgent va trebui să aveţi peste 18 ani şi un venit lunar de cel puţin 500 de lei, pe care să-l primiţi pe card bancar. În discuţie cu reprezentanţii companiei am aflat că valoarea primului credit accesat nu poate fi mai mare decât jumătate din salariul sau pensia dumneavoastră. În cazul acestei companii, dobânda este fixă, 1,2%/zi din suma solicitată la primul credit, fără alte costuri suplimentare. Începând cu următoarele credite poţi beneficia de o reducere la dobândă. Astfel, pentru un credit de 500 de lei luat pe 5 zile va trebui să înapoiaţi 530 de lei. Dacă alegeţi să-l returnaţi în 45 de zile, veţi plăti 770 de lei. Şi aici creditul maxim acordat este de 1.500 de lei pe 45 de zile. În plus, puteţi prelungi vechiul credit prin refinanţare cu un nou credit, achitând cel puţin dobânda la zi aferentă creditului iniţial.

Viva Credit – Istoricul negativ nu contează

Pentru un credit iniţial, la Viva Credit va trebui să aplicaţi pe site şi puteţi împrumuta până la 1.000 de lei fără dobândă. IFN percepe, de la al doilea credit, o dobândă de 1,2% pe zi aplicată la suma împrumutată. Compania spune pe site că acceptă şi persoane cu istoric negativ, dar în funcţie de asta se modifică şi condiţiile de împrumut. În concluzie, fiecare astfel de IFN vă oferă mai întâi un credit gratuit, costurile apărând de-abia de la al doilea. Dacă nu vreţi să plătiţi dobânzi la fiecare credit pe care îl luaţi şi, mai ales, dacă nu aveţi nevoie de sume mari, vă sfătuim ca mai întâi să treceţi pe la fiecare IFN în parte (dar nu la toate concomitent, pentru a nu vă supraîndatora). Astfel, la primele câteva împrumuturi veţi avea dobândă zero şi de-abia după ce veţi elimina toate aceste oferte, puteţi alege o alta la care să plătiţi dobânzi, dar verificaţi să fie cea mai avantajoasă de pe piaţă la momentul respectiv.

caseta-credit-ifn

Unele IFN-uri nu sunt reglementate şi supravegheate de BNR

Diferenţele dintre bănci şi IFN-uri ţin de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi autorizaţia de funcţionare şi de activităţile pe care le pot derula. Un IFN poate acorda credite, dar nu poate atrage depozite. Această ultimă activitate poate fi realizată numai de bănci. IFN-urile sunt de două feluri: înscrise în Registrul Special al Băncii Naţionale şi înscrise doar în Registrul General. Pentru prima categorie, IFN-urile trebuie să îndeplinească anumite criterii de capital, volumul creditelor acordate, total active. IFN-urile din Registrul Special sunt supravegheate de BNR, la fel ca băncile. Celelalte IFN-uri nu au o instituţie care să le monitorizeze activitatea.

sursa: libertatea.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1773 (s) | 24 queries | Mysql time :0.033718 (s)