News Flash:

AVERILE CONSILIERILOR NOI DIN LEGISLATIVUL LOCAL

31 Iulie 2012
762 Vizualizari | 0 Comentarii
consilieri
Noii aleși care au ocupat un loc în legislativul local sunt în mare parte cetățeni înstăriți ai municipiului Pașcani. Unii dețin multe terenuri, alții conturi bancare frumoase sau multe mașini vechi, după cum pare să fie pasiunea lui Dragoș Voinea de la PP DD. Sunt însă și unii care trăiesc doar din salarii, fără a deține terenuri, imobile sau conturi în lei ori valută. Datele pe care vi le prezentăm mai jos sunt trecute în declarațiile de avere. Ele fac referire la anul 2011.

Vasile Axinte (PSD): La capitolul bunuri mobile are un apartament în Pașcani achiziționat în anul 1991 și deține un depozit bancar în valoare în valoare de 50.000 lei. Actualul viceprimar a împrumutat cu 285.000 lei societatea Rom Elada SRL, la care este acționar.

La capitolul venituri el a încasat 37.200 lei ca președinte al SCM Grad 1 Elmet Service, 13.000 lei ca și contabil și dividente de 16.000 lei ca asociat la această unitate. Alții 12.000 lei au fost încasați ca asociat la Rom Elada SRL.

Vasile Bălău (PSD): Deține în Blăgești 2110 mp de teren intravilan cumpărați împreună cu soția și 1200 mp într-o comună din Suceava. În suburbia Blăgești mai deține 15.900 mp teren agricol, moșteniți de la părinți, dar și alți 50.000 mp alte categorii de terenuri în comuna Broșteni din Suceava, moșteniți tot de la părinți.

Când vine vorba de imobile de locuit consilierul PSD deține un apartament și o casă în Pașcani, dobândite în anii 1992 respectiv 1998, dar și un imobil moștenit de la părinți în comuna Broșteni din Suceava.

Mai are două autoturisme achiziționate în anul 2005 și 2006, un Peugeut și un Ford. Familia Bălău deține metale prețioase, achiziționate în perioada 2000-2010, estimate la 12.000 de Euro.

Veniturile consilierului Bălău provin din 27.000 lei ca director general la Caom, alții 14.000 lei ca inginier la aceiași societate și 2500 lei recoltă de pe terenurile agricole. Anul trecut a încasat de la societatea CAOM dividente de185.000 lei, unde este și acționar.

Florin Răcilă (PSD): Deține împreună cu soția două terenuri agricole ambele moștenite, în anii 2004 respectiv 2012. Vorbim de 3 hectare în comuna Stulpicani din Suceava și 2,5 hectare în comuna Moțca. La capitolul imobile ce doi soți dețin o casă de locuit, dobândită în 2002, iar în 2012 au vândut un apartament pentru suma de 42.000 Euro.

Consiierul PSD are un depozit de 180.000 lei deschis în 2012 la Raiffeisen Bank și alții 100.000 lei plasați în fonduri de investiții deschise la aceiași sucursală. Florin Răcilă dețin 50% din acțiunile societății Flori Farm SRL, 5% la Baby Beef SA și 10% la Labormeed Consulting SRL.

La capitoul venituri anul trecut a realizat: 24.000 lei ca administrator la Flori Farm și 11.353 dividente de la aceiași societate. Aceiași sumă a încasat-o și soția consilierului PSD din dividente, la care se mai adaugă 15.000 lei ca administrator la LaborMed și 21.600 lei ca medic la cabinetul ce îl deține.

Ionescu Dragoș (PSD): Nu are terenuri, case de locuit sau depozite bancare. Trebuie să restituie până în 2018 suma de 55.000 lei către Alpha Bank. Veniturile realizate în 2011 sunt 40.440 lei la care se adaugă 2.400 lei alocația copilului. Deține societatea Kristion Cedin, la care este unic acționar.

Gică Zanet (PSD): Actualul consilier al primarului Dumitru Pantazi deține împreună cu soția un apartament în Pașcani dobândit în anul 1998 și unul în Iași din 2006. Nu are terenuri sau depozite bancare. Trebuie să restituie până în 2013 suma de 60.000 euro către BRD Iași, în urma unui împrumut din 2008. La capitolul venituri a declarat 24.288 lei ca director la Sicme SRL și 1260 ca administrator la Sicme Soft SRL, societate de la care anul trecut a încasat dividente de 25.000 lei. La acestea se adaugă 33.468 lei salariul soției ca director adjunct la școala Iordachi Cantacuzino.

Zanet este acționar la societățile menționate mai sus, la care se mai adaugă și RomPic Company SRL. În declarația de interese el mai trece că este membru al unei fundații ce nu desfășoară activitate, dar și un contract de prestări servicii încheiat în urma unei licitații de Sicme SRL cu Spitalul Municipal. Valoarea acestuia este de 64.000 lei și este valabil în perioada aprilie – decembrie 2012.

Reamintim că Gică Zanet nu mai este consilier local, locul acestuia fiind luat de Codrin Toma. Pe pagina Primăriei nu apare declarația de avere a acestuia.

Marius Pintilie (PNL): Consilierul liberal are două apartamente în zona vale, ambele cumpărate. Are împrumuturi acordate în nume personal, către societățile la care este acționar, după cum urmează: 1.056.023 lei la Lorimer SRL, 144.500 lei către Panificație Tradițională SRL și 72.800 lei pentru Lactație Pintilie SRL.

Veniturile realizate sunt 14.654 lei ca administrator la Lorimer SRL. La acestea se adaugă și veniturile soției: 14.077 ca administrator la Lorimer SRL și 2.544 lei ca director economic la Panificație Tradițională SRL.

Dorin Nechifor (PNL): Are trecut în declarația de avere 465 mp teren intravilan dobândit în anul 2004, un apartament în curs de a fi vândut, o casă de locuit și un garaj. Deține un Cielo din 1996 și un Wolkswagen Passat din 2005. Veniturile în 2011 au fost: 54.191 lei ca administrator public și 11.408 lei salariul soției ca asistent medical. Acesta este acționar la Turism Siretul SA, unde deține acțiune estimate la 117,5 lei.

Emilian Crăciun (PDL): Directorul tehnic de la Prest Srv Apă SA deține împreună cu soția 1380 mp dobândiți în anul 1997, pe care în anul 2005 și-au construit o casă. Soții Crăciun au două autoturisme, o Dacie din 1997 și o Skoda Octavia din 2008, ambele cumpărate. Nu au alte proprietăți sau bunuri, ori conturi bancare. Veniturile lor sunt următoarele: Emil Crăciun 48.490 lei director tehnic PSA, și soția 40.785 director tehnic la RAGCL Pașcani.

Ioan Danu (PP DD): Are două apartamente în Pașcani dobândite în anul 1996. În anul 2009 a contractat de la Raiffeisen Bank un credit de 22.769 de euro, pe care trebuie să îi restituie până în anul 2034. Veniturile sale sunt salariul de 5425 lei și 500 lei alocația copilului.

Ștefan Voinea (PP DD): Este un consilier care iubește mult mașinile vechi. Deține un BMW din 2001, un WV Vento DIN 1994 și un Renault din 2001. Nu a declarat că deține terenuri, imobile sau conturi bancare. Are venituri de 16.908 ca director adjunct la o firmă de pază ce își are sediul în Cotnari. În declarația de interese mai declară acțiuni la o altă firmă de pază sinn satul Lunca Cetățuii.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1681 (s) | 24 queries | Mysql time :0.045495 (s)