News Flash:

Băsescu, la prima evaluare a PMP: "N-a fost un scor entuziasmant"

27 Mai 2014
541 Vizualizari | 0 Comentarii
basescu
Preşedintele Traian Băsescu a făcut prima evaluare publică a partidului pe care l-a susţinut deschis în campanie şi care a luat, în urma votului din 25 mai, 6,2%. La două zile după alegeri, preşedintele Traian Băsescu a dat PMP doar o notă de trecere după scorul de 6,2%, mai slab decât al UDMR şi decât al candidatului independentului Mircea Diaconu, la alegerile din 25 mai. "N-a fost un scor entuziasmant, dar a fost un scor bun pentru un partid care s-a înregistrat pe 29 ianuarie 2014", a comentat Băsescu, chestionat pe Aeroportul Otopeni, la plecarea la Consiliul European, despre evaluarea făcută PMP.

Susţinător declarat al PMP în campanie, preşedintele şi-a pus fidelii din politică în temă, înainte de alegeri, că aşteaptă de la ei "un scor de două cifre".

"Nu puteţi să fiţi urmaşii mei dacă nu câştigaţi. Ca să puteţi face ceea ce spuneţi că vreţi să faceţi - să continuaţi modernizarea României începută de Emil Boc şi de mine - trebuie să câştigaţi. Asta înseamnă două cifre la europarlamentare, dacă nu chiar candidatul PMP să fie candidatul dreptei la prezidenţiale", le-a spus Traian Băsescu  în martie reprezentanţilor PMP, la finalul unei dezbateri organizate de Fundaţia Mişcarea Populară.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1681 (s) | 24 queries | Mysql time :0.041050 (s)