News Flash:

Blaga spune că nu are nicio legătură cu Bercea Mondial şi nici cu anturajul său

19 Iunie 2014
487 Vizualizari | 0 Comentarii
mediafax foto octav ganea
Vasile Blaga susţine că nu îl cunoaşte pe Bercea Mondial şi nu are nicio legătură cu acesta sau cu familia lui. Reacţia preşedintelui PDL vine după ce numele său a fost invocat de Bercea în scandalul cu Mircea Băsescu. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, precizează că nu are ”nicio legătură cu Anghel Sandu, cu membri ai familiei sale sau cu persoane din anturajul acestuia” şi că “orice referire” la persoana sa în acest caz ”este lipsită de orice fundament”.

“În urma unor informaţii apărute în mass-media, precizez că nu am nicio legătură cu Anghel Sandu, cu membri ai familiei sale sau cu persoane din anturajul acestuia. Orice referire la persoana mea în acest caz este lipsită de orice fundament”, susţine Vasile Blaga într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, din penitenciar la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. La ora transmiterii acestei ştiri, el este audiat de procurori.

Procurorii l-au citat pe Bercea Mondial pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma plângerii formulate de fiul lui, Florin Anghel, în cazul lui Mircea Băsescu, pentru presupuse fapte de trafic de influenţă.

Bercea Mondial a spus, din dubă, că o sumă de aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţine că ar fi implicat în acest caz.

Bercea Mondial a mai spus că nu speră să mai primească înapoi aceşti bani şi că se aşteaptă ca în acest caz să fie condamnat.

Şi Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi, la ora 18.00, la DNA.

De asemenea, procurorii i-au chemat joi la audieri şi pe Marian Căpăţână, precum şi pe soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel. Sursa: Gandul

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1478 (s) | 24 queries | Mysql time :0.043932 (s)