News Flash:

Bonusul de de peste 250.000 lei al fostului şef al Electrocentrale Bucureşti, verificat de ministrul Energiei

20 Iunie 2014
840 Vizualizari | 0 Comentarii
elcen
Ministrul delegat pentru Energie trimite Corpul de control la Electrocentrale Bucureşti să verifice legalitatea bonusului pentru fostul director general. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan  Nicolescu, a dispus vineri trimiterea Corpului său de Control la S.C. Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN), pentru verificarea respectării de către această societate a prevederilor legale referitoare la stabilirea remuneraţiei variabile a directorului general şi a criteriilor şi obiectivelor de performanţă care trebuiau îndeplinite de acesta, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

Fostul director al ELCEN, Dan Ştefan Cetacli, a fost demis în luna martie de către Nicolescu. Conducerea ELCEN a fost acuzată că a cumpărat combustibil la suprapreţ. Cetacli a ocupat această funcţie din anul 2010, fiind numit în acea funcţie de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu şi a fost păstrat în funcţie şi de fostul ministru al Energiei din guvernarea PSD-PNL, Constantin Niţă.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, bonusul de performanţă al lui Cetacli pentru activitatea de anul trecut ar fi fost de peste 250.000 de lei.

Potrivit comunicatului Departamentului pentru Energie, în octombrie 2013, Consiulul de Administraţie al ELCEN ar fi redus numărul criteriilor pe care ar fi trebuit să le îndeplinească Cetacli pentru a încasa bonusul. Practic, au fost scoase cele pe care nu le îndeplinea şi au fost păstrate cele care ar fi fost îndeplinite oricum.

“Prin această decizie, Consiliul de Administraţie a aprobat, fără nicio notă de fundamentare a deciziei, diminuarea numărului criteriilor de  performanţă convenite anterior de la nouă la cinci, prin eliminarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă referitoare la:  reducerea  volumului de plăţi şi creanţe restante, creşterea productivităţii muncii, realizarea programului de investiţii asumat. În schimb, s-au păstrat criterii care vizează emisiile poluante sau consumul specific de  combustibil pentru producerea energiei electrice” se arată în comunicat.

Conform unor surse din cadrul companiei, criteriile referitoare la emisiile poluante erau îndeplinite oricum, dat fiind că termocentralele administrate de companie au funcţionat preponderent cu gaz, şi mai puţin cu păcura, or gazul natural este un combustibil mult mai puţin poluant.

Electrocentrale Bucureşti este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) și din București (85%) și unul dintre principalii furnizori de energie electrică din țară (7%). Compania administrează cele cinci centrale electrice de termoficare (CET) din Bucureşti şi CET Palas Constanţa.

ELCEN a fost înfiinţată la data de 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. În prezent, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este principalul acţionar al ELCEN, deţinând peste 90% din acţiunile companiei, scrie economica.net

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1674 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023229 (s)