News Flash:

Campania globala pentru educatie din Scoala Gimnaziala Speciala Pascani

12 Mai 2014
981 Vizualizari | 0 Comentarii
Untitled
În cadrul Campaniei  Globale pentru Educație—dreptul la o educație de calitate pentru copiii cu dizabilități. Egalitate de drepturi! Egalitate de șanse!”, Școala Gimnazială Specială Pașcani în parteneriat cu Organizația Mondială ,,Salvați Copiii”, Fundația ANCORA SALVĂRII Iași, Liceul Teoretic ,,Miron Costin” Pașcani, Liceul Tehnologic ,,Mihai Busuioc” Pașcani au derulat proiectul Diferiți dar egali. Derulat în perioada 8-12 mai, programul a avut drept scop atragerea atenției opiniei publice și a factorilor de decizie asupra faptului că dreptul la educație aparține fiecărui copil și dizabilitatea nu trebuie să reprezinte o barieră. Ca obiective au fost vizate: conștientizarea egalității de  drepturi pentru toți copiii; limitarea  marginalizării  severe  a copiilor cu dizabilități în educație; dezvoltarea de abilități de lucru, a abilităților de relaționare prin joc, activități de informare, activități practice. Beneficiarii activităților din cadrul proiectului au fost elevii Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, elevii școlilor partenere, voluntari, părinți, profesori, consilieri școlari, comunitatea locală.
Coordonatorii proiectului: prof. Gabriela Nedelcu, prof. Mocanu Verginica, prof. Condrea Cătălin, Tătaru Alina, Lungu Zinica.
Din graficul programului amintim activitățile derulate:
Joi 8 mai 2014 s-a derulat activitatea ,,Să ne cunoaștem între noi, să ne cunoaștem drepturile!” ce a constat în prezentarea  drepturilor tuturor  copiilor, prezentarea de gânduri, impresii, dorințe prin joc, pentru susținerea drepturilor copiilor cu nevoi speciale.
Jocuri: ,,Șerpi și scări”, propus de Salvați Copiii România și „Trenul prieteniei”
Vineri 9 mai 2014 s-au desfășurat activități terapeutice pentru copiii cu nevoi speciale susținute de specialiștii Fundației Ancora Salvării Iași în parteneriat cu profesorii  Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani. 
Luni 12 mai 2014 a avut loc seminarul ,,Lumea copilului special” în care au fost prezentate evenimentele desfășurate în cadrul școlii cu prilejul campaniei, prezentarea ofertei educative a școlii. Această activitate a fost dedicată părinților și comunității locale.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1603 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027193 (s)