News Flash:

Ce nume de fete sunt azi la modă! Află și ce reprezintă fiecare

3 Octombrie 2016
1012 Vizualizari | 0 Comentarii
mama si fiica

Pentru mulți părinți, găsirea unui nume potrivit pentru fetița lor este o provocare. Dar cele mai multe mame își doresc un nume modern, special și cu rezonanță. Iată care sunt cele mai frumoase nume de fete întâlnite în ultima perioadă.

Sofia

Este un nume sfânt și deosebit de frumos, îndrăgit în ultima vreme și datorită personajului de desene animate iubit de fetițe. Sfânta Sofia este sărbătorită pe data de 17 septembrie, iar în tradiția creștină ea este considerată o mamă model, o femeie de o înțelepciune rară și plină de virtuți.

Ema

Semnificația veche a acestui nume este una creștină, el traducându-se prin sintagma ”Dumnezeu este cu noi”. Este un nume străvechi și totodată modern, îndrăgit și folosit adesea în multe țări creștine. Se potrivește unei fetițe delicate și sensibile, emotivă, dar foarte frumoasă și fermecătoare.

Daria

Este un nume de origine persană, care amintește de regele Darius I, unul dintre cei mai bogați stăpânitori ai perșilor. De altfel, acest nume se poate traduce prin sintagma ”cea care averi și bunuri”. Pe de altă parte, tot în limba persană, ”darya” însemna ”mare, ocean”. Este folosit frecvent în Rusia și în țările slave, dar a devenit tot mai îndrăgit și la noi în țară, mai ales în ultimii doi ani.

Antonia

Este forma feminină a numelui Anton sau Antonius, folosit în perioadă antică deopotrivă de romani, dar și de greci. În Grecia, el semnifica ”floare”, iar Antonia înseamnă astăzi ”ceva neprețuit, deosebit de frumos, delicat ca o floare”. Cu timpul, Antonia a căpătat și semnificația ”demnă de laudă” și este potrivit pentru o femeie frumoasă, delicată, dar puternică și seducătoare.

Nume de fete inspirate de pe alte meleaguri

Anais

Originea acestui nume nu este bine determinată, dar sonoritatea lui exotică ne duce cu gândul la meleagurile catalane. El simbolizează grația, feminitatea, dar înseamnă și ”alegerea zeiței”, deoarece ar putea avea legătură cu numele zeiței dragostei, Anahita, din vechea persană. Este un nume popular în Spania și în Franța, de unde a fost împrumutat și la noi.

Larisa

În greaca veche, ”larissa” însemna oraș, dar cuvântul a căpătat semnificații noi și a devenit un nume foarte popular printre ruși și ucrainieni. El semnifică ”veselie”, dar și ”protecție” și se crede că era purtat de o nimfă a naturii. El a devenit deosebit de popular în Marea Britanie și în America, prin anii 1970, după apariția filmului ”Doctor Jivago”, a cărui eroină purta numele Larissa, alintată Lara.

Alessia

Este forma mai frumoasă și mai melodioasă a numelui italian Alexia, derivat de la Alexandra. El înseamnă pe de o parte ”protecție, salvare sau ajutor”, dar poate semnifica și ”eroină”, o persoană pe care te poți baza și care te poate susține în momentele dificile. Alessia se potrivește unei femei deosebite, curajoase și talentate.

sursa: libertateapentrufemei.ro 


ema daria antonia anais larisa alessia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2198 (s) | 24 queries | Mysql time :0.063564 (s)