News Flash:

Chef de 40.000 de euro. Doar pentru cununie, Tonciu și-a băgat viitorul soț la cheltuieli serioase

12 Februarie 2016
493 Vizualizari | 0 Comentarii
Andreea si Daniel

Andreea Tonciu și-a pus sacii în căruță și pornește la drumul vieții. Însărcinată în cinci luni, bruneta este de azi nevastă cu acte în regulă, iar un astfel de eveniment, chiar dacă nu e nuntă, trebuie celebrat cu mare fast, mai ales că soțul își permite și ar face orice să o vadă fericită.

După doar câteva luni de iubire, sedus pe viață, Daniel, un tânăr afacerist care abia a trecut pragul de 20 de ani, s-a hotărât să și-o facă pe Andreea Tonciu mireasă. Dar întâi cununia civilă. Evenimentul care astăzi se află în plină desfășurare (cununia civilă la ora 13.30, la Sectorul 3, iar petrecerea într-un centru de evenimente cu ștaif , din Nordul Capitalei) a fost plănuit în timp scurt, dar în cel mai mic detaliu și poate fi ușor comparat cu o nuntă dintre cele mai fastuase. Mirele, care are propria afacerere în domeniul imobiliar și a cărui familie deține restaurante în Italia, a lucrat cot la cot cu Andreea pentru organizarea lui și a sponsorizat și cel mai mic moft al brunetei.

tonciu si daniel

Meniu ales pentru 120 de invitați

Astfel s-a ajuns, potrivit surselor noastre, ca meniul să coste 180 de euro de persoană, în condițiile în care invitații sunt peste 120. La un calcul simplu, numai masa și băutura îi duce la 21.600 de euro. La suma asta se mai adaugă chiria sălii – 3.000 de euro, și muzica, vreo 5.000 susțin apropiații proaspeților însurăței. Deci, aproape 30.000 de euro. Evident, cheltuielile nu se opresc aici. Și Daniel și Andreea au câte două ținute, din care numai ale ei s-au ridicat la aproximativ 4.000 de euro. În plus, aranjamentele florale, toate din trandafiri, și tortul mai încarcă și ele nota de plată cu alte câteva mii de euro. 40.000 de euro, scurt!

De la DJ, la manele

În cei 5.000 de euro alocați artiștilor intră potrivit surselor noastre o întreagă varietate de stiluri. Printe cei care vor asigura atmosfera diseară se numără, spun apropiații mirilor, un DJ italian, căruia va reveni misiunea să încălzească invitații, Ștefania Calofir, o interpretă de muzică populară și Pepe. Partea a doua a programului este rezervată manelelor. Piți Talent, Babanu și Elis Armenaca vor dicta ritmul.

Nu au fost scutiți de ghinioane

Deși gata la timp, pregătirile nu au mers chiar strună. Poticnirile au apărut chiar din capul locului. Andreea și-a dorit enorm ca evenimentul să aibă loc pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, dar nu a fost chip să mai găsească vreun local liber sau vreo fereastră pentru programarea de la Starea Civilă. Odată depășit momentul și reprogramată cununia, cei doi s-au lovit de alt hp. Inițial, și-au dorit ca totul să se desfășoare în Italia, la Bari, în restaurantul familiei lui Daniel, dar pe măsură ce lista de invitați creștea, au ajuns la concluzia că ar fi aproape imposibil să-i ducă pe toți acolo. Și au renunțat și la acest plan.

sursa: libertatea.ro 

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1861 (s) | 24 queries | Mysql time :0.058167 (s)