News Flash:

Cheltuieli exagerate, eficienţă zero: Managerii regiilor din Paşcani, criticaţi dur de primar

4 Iunie 2013
557 Vizualizari | 0 Comentarii
primar
Critici fara precedent din partea edilului municipiului Pascani la adresa sefilor societatilor aflate in subordinea Consiliului Local. In sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute, primarul Dumitru Pantazi a facut o radiografie la sange a activitatii manageriale de la societatea de apa si canal, societatea de salubritate si RAGCL, in contextul in care au fost prezentate rapoartele de activitate pentru anul trecut.
Primele critici au fost aduse la adresa societatii de salubritate, fostul director Eugen Chiriac fiind criticat pentru risipa banilor publici si lipsa de eficienta. Pantazi a atas atentia ca fondul de salarii de la Eco Salubritatea este foarte mare, de 61% din cifra de afaceri, situatie care nu poate sa duca decat la faliment.
Criticile edilului sef au fost indreptate, mai apoi, spre directorul de la societatea de apa si canal, Ioan Prisecaru. Pantazi i-a reprosat acestuia ca nu au fost luate masurile necesare pentru scaderea consturilor,mai ales cele cu energia electrica, in contextul in care pe piata au aparut si alti furnizori de energie cu preturi mult mai mici. De asemenea, primarul pascanean a cerut directorului masuri imediate pentru reducerea pierderilor la apa, realizarea unui plan de investitii indraznet si scaderea cheltuielor de personal. Pantazi a amenintat ca in perioada imediat urmatoare se va ocupa, personal, de monitorizarea activitatilor celor doua societati si a anuntat ca urmeaza sa aiba loc schimbari majore in consilile de administratie ale celor doua unitati.
In acelasi context a fost prezentat si raportul de activitate de la regia locala de termoficare. Primarul a solicitat o situatie a datoriilor avand in vedere ca societatea este coplesita de restantele dar mai ales de penalitatile catre bugetul de stat.
In replica, directoarea regiei a atras atentia ca tot mai multi pascaneni solicita debransarea de la sistemul centralizat de incalzire si ca au crescut restantele la plata facturilor in unele cazuri ajungandu-se si la datorii de peste 300 de milioane de lei vechi pentru un singur apartament.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1721 (s) | 35 queries | Mysql time :0.035018 (s)