News Flash:

Chris Brown, CONDAMNAT LA ALTE 131 DE ZILE DE INCHISOARE!

11 Mai 2014
369 Vizualizari | 0 Comentarii
Chris Brown
Rapperul Chris Brown, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la alte 131 de zile de închisoare, după ce a recunoscut, vineri, într-un tribunal din Los Angeles, că a încălcat regimul de libertate condiţionată, implicându-se într-o bătaie în Washington, anul trecut. Iniţial, un judecător l-a condamnat pe cântăreţ la 365 de zile de închisoare, după care a redus pedeapsa la 234 de zile, pe care deja le-a petrecut în spatele gratiilor şi în centre de reabilitare, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, nu este clar cât timp va petrece de fapt cântăreţul în spatele gratiilor, acesta având ocazia de a ieşi mai repede din cauza supraaglomerării din închisorile americane.

De asemenea, judecătorul i-a spus lui Chris Brown, care a fost diagnosticat recent cu tulburare bipolară, să participe la sesiuni de terapie cu un psihiatru de două ori pe săptămână şi să efectueze teste antidrog de trei ori pe săptămână.

Cântăreţul se află în arest de o lună, după ce a fost dat afară dintr-un centru de reabilitare - unde instanţa a decis să fie internat la mijlocul lunii martie -, după ce a încălcat trei reguli interne.

În 2009, Chris Brown a fost condamnat la patru ani de libertate condiţionată, muncă în folosul comunităţii şi terapie obligatorie contra acceselor de furie, după ce a agresat-o pe cântăreaţa Rihanna, iubita sa din acea vreme, cu o seară înainte de gala de decernare a premiilor Grammy, scrie libertatea.ro.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1660 (s) | 35 queries | Mysql time :0.031333 (s)