News Flash:

Cine se află în spatele prăbuşirii lirei sterline?

8 Septembrie 2014
589 Vizualizari | 0 Comentarii
lira
Lira sterlină s-a depreciat la minimul ultimelor zece luni faţă de dolar, cauza fiind incertitudinile privind viitorul Scoţiei în Regatul Unit. Luni, lira sterlină a scăzut cu 1% atât în raport cu dolarul american cât şi cu moneda euro. La Bursa din Londra, firmele cu sediul în Scoţia au înregistrat cel mai semnificativ declin. Astfel, titluri precum Standard Life sau Royal Bank of Scotland au înregistrat o scădere de 2-3%.

Datele vin după ce susţinători ai independenţei Scoţiei, ar urma să deţină majoritatea pentru prima dată, spune sondajul publicat duminică de Sunday Times, cu 11 zile înaintea referendumului. Conform acestuia, procentul celor care ar vota „da” la referendum este de 51%, în timp ce opoziţia este cotată cu 49%.

 „Cel mai recent sondaj de opinie reprezintă un semnal de alarmă din partea tuturor investitorilor care încă nu au estimat riscul unui vot în favoarea independenţei”, a declarat analistul Alexandre Baradez, de la IG France.

Bursa de la Londra a avut în dimineaţa zilei de luni cea mai slabă performanţă din regiune, indicele principal FTSE-100 scăzând cu 0.2% în primele minute de la startul tranzacţiilor.

„Guvernul britanic urmează să prezinte un plan prin care doreşte să acorde Scoţiei o mai mare autonomie în ce priveşte taxele, cheltuielile şi alocaţiile sociale, asta în cazul în care locuitorii ei nu vor accepta independenţa la referendumul din 18 septembrie” declară ministrul de Finanţe George Osborne.

PIB-ul Marii Britanii a crescut în trimestul doi din 2014 cu 0,8%, faţă de ultimele trei luni. Comparativ cu trimestrul doi al anului 2013, PIB-ul a avansat cu 3,1% în perioada aprilie-iunie 2014, fiind astfel cel mai rapid ritm de expansiune din 2007 şi al şaselea trimestru consecutiv ce înregistrează creşteri.

Mişcările economice ce vor urma se arată neclare în cazul independeţei Scoţiei dar cu siguranţă nu vor trece neobservate. Astfel, traderii renunţă la liră, ca urmare a neîncrederii. Sursa: evz.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1760 (s) | 25 queries | Mysql time :0.020787 (s)