News Flash:

Colegiul Tehnic CF „Unirea”, impotriva violentei

23 Noiembrie 2012
624 Vizualizari | 0 Comentarii
actiune proximitate elevi unirea
La Colegiul Tehnic „CF Unirea” a fost lansat proiectul educaţional „Violenţa ne lasă fără grai. Să rupem tăcerea!” care îşi propune o îmbunăţăţire a capacităţii şcolii de a se mobiliza, de a mobiliza şi părinţii şi comunitatea locală pentru implicarea cât mai activă în rezolvarea actelor de violenţă în şcoală şi acasă, precum şi diminuarea sau eliminarea cauzelor ce le declanşează. Cazurile de violenţă în şcolile din România şi în mediul familial sunt într-o creştere alarmantă.

„Activitatea de astăzi este una educativă pe care o desfășurăm împreună cu Poliția de Proximitate. Am gândit-o ca o componentă în cadrul unui proiect intitulat „Împreună într-o lume mai bună” din dorința de a combate violența în rândul elevilor din școala noastră și să influențăm comportamentul pozitiv al acestora și înafara școlii. Au participat elevi care în timp au avut câteva abateri comportamentale, și am încercat să-i cooptăm în această activitate de astăzi”, ne-a declarat profesor Petronela Gavriloaie, consilier educativ discipline economice.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1977 (s) | 35 queries | Mysql time :0.044400 (s)