News Flash:

Colegiul Tehnic „CF Unirea” – participant la ultima mobilitate a proiectului european Leonardo Prod

4 Iunie 2013
647 Vizualizari | 0 Comentarii
unirea

Începând cu anul 2011, Colegiul Tehnic „CF Unirea” din Pașcani a participat alături de alte5 țări europene (Spania, Anglia, Bulgaria, Polonia, Cehia) la un proiect european privindorientarea profesională a persoanelor cu dizabilități.

 În perioada 20-23 mai, echipa română, formată din 50 de profesori și elevi ai instituției de învățământ, s-a deplasat în localitatea cehă Ostrova, pentru ultima întâlnire din cadrul proiectului.

Eforturile pe care le-au depus toate cele 6 țări s-au axat pe două axe fundamentale.

Este vorba de realizarea unui ghid de bune practici în ceea ce privește persoanele cu dizabilități și totodată un ghid de orientare profesională a acestora.

Ambele ghiduri au trebuit realizate în sistem bilingv (în limba țării respective și în limba engleză).

Întâlnirea din România a fost cea mai bine cotată de membrii proiectului, întrucât profesorii pășcăneni s-au axat pe o gamă cât mai diversificată de monitorizare a persoanelor cu dizabilități. Este vorba atât de activități școlare (demonstrații didactice la clasa în cadrul Colegiului „CF Unirea” Pașcani, vizite la Școala de Nevăzători din Târgu Frumos, la școala Specială din Pașcani și la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Nicolae” din Pașcani), cât și de activități extrașcolare gratuite, desfășurate la Clubul Copiilor din Pașcani (carting, lucru manual, pictură, muzică și dans).

Momentan, partea română pregătește raportul final al acestui proiect, document ce va fi trimis Agenției Naționale pentru Proiecte Comunitare și Formare Profesională, până la data de 31 august 2013.  


proiect european 20-23 mai ostrova sistem bilingv rom nia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1783 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023380 (s)