News Flash:

S-a deschis primul bordel cu roboți sexuali. Arată și se comportă ca oamenii

3 Martie 2017
169 Vizualizari | 0 Comentarii
papusa
La Barcelona se va deschide primul sediu al unui bordel unde serviciile sexuale vor fi îndeplinite de către păpuși din silicon în multiple variante, în funcție de preferințe. Aceste păpuși șunt, de fapt roboți de înaltă tehnologie care au costat peste 5.500 de dolari bucata și efectuează orice fantezie a clienților, fără constrângeri. 

Dacă la prima vedere poate părea o bizarerie demnă de filmele Sci-Fi, managerul bordelului a explicat că o astfel de fantezie sexuală nu implică încălcarea preceptelor morale: „nu e ca și cum ți-ai înșela soția dacă frecventezi un astfel de bordel. Apoi, e ciudat să ții așa ceva în casă”, susține acesta.

Păpușile în cauză au fost create special pentru o astfel de utilizare. Clienții vor putea alege între cele patru variante: blonda Kati; Lili, care are trăsături asiatice; creola Leiza și modelul anime cu păr albastru, strîns în codițe, pe nume Aki.

Organizatorii susțin că deja au fost programate câteva sesiuni alături de păpușile Lumi, iar situația pare că se îndreaptă către o nouă etapă a dezvoltării inteligenței artificiale, anticipată de literatura și filmele futuriste, unde roboți care redau fidel aspectul și comportamentul uman s-au integrat în orânduirea socială.

Anunțul de promovare garantează că păpușile Lumi oferă senzații reale, au mișcări naturale și mimează emoțiile cât se poate de fidel și, de asemenea, că vor fi dezinfectate după fiecare folosire, dar se poate face apel și la mijloace de protecție, la cererea clientului. 

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1711 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036895 (s)