News Flash:

COMUNA DALLAS DIN REPUBLICA PAŞCANI. Locuitorii vor taxe mai mici pentru ca nu au apa si canalizare

8 Februarie 2015
925 Vizualizari | 0 Comentarii
aerodrom

După ce au refuzat, prin vot, investiţii europene de 13 milioane de euro, odată cu anularea delegării serviciilor de apă şi canalizare, consilierii păşcăneni au început să se întrebe de unde vor lua bani pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare. În acesta situaţie se afla cele cinci suburbii şi cartierul Dallas, unde majoritatea locuitorilor nu acces la aceste utilităţi. De peste 20 de ani de zile au fost făcute promisiuni de autorităţile locale dar de fiecare dată investiţiile nu au mai fot făcute. Această situaţie a fost adusă în discuţie de consilierul Neculai Enea în şedinţă extraordinară de astăzi în care s-a discutat chiar despre hotărârile anti Apa Vital.

Mai în glumă, mai în serios consilierul păşcănean i-a cerut deputatului Răţoi, prezent la şedinţă, să facă demersurile necesare pentru că cei care locuiesc în cartierul Dallas, să plătească taxe şi impozite mai mici tocmai pentru că nu au acces la apă şi canalizare şi nu sunt trotuare.
Altfel spus cartierul să nu mai facă parte din administrativul municipiului Paşcani şi să se transforme în comună.
În replică edilul municipiului a spus că cheltuielile şi investiţiile sunt stabilite prin vot chiar de consilierii locali. Pantazi a spus că nu sunt bani pentru astfel de investiţii şi că bugetul din acest an va fi mai mic cu peste 2,5 milioane de lei. Totodată Pantazi a admis că sunt necesare investiţii majore pe reţelele de aducţiune şi pentru cele de canalizare dar a dat vina pe fostul director al societăţii, Ioan Prisecaru. El a spus că Primăria a pompat degeaba milioane de euro în societatea Prest Serv Apă. Toate lucrările erau prinse însă în master-planul judeţean din fonduri europene la care am renunţat în toamna anului trecut.
Menţionăm că odată cu ieşirea din ARSACIS, Pascaniul a pierdut 13 milioane de euro investiţii de la Uniunea Europeană pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare mai ales în suburbii. Este pentru a doua oară când administratia locală refuza astfel de finanţări pentru a păstra controlul asupra serviciilor locale de apă şi canalizare. Sursa: newspascani.ro

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1754 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029448 (s)