News Flash:

Concluziile comisiei anti Apa Vital -DOC

12 Decembrie 2014
659 Vizualizari | 0 Comentarii
comisie

Ieri Comisia de analiza a efectelor Apa Vital la Pascani a avut ultima sedinta. Concluziile au fost prezentate in cadrul unui raport care va ajunge si pe masa consilierilor locali.

R A P O R T
al Comisiei speciale de analiză și verificare a efectelor produse ca urmare a delegării serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani către S.C. APAVITAL S.A. Iași

1. Componența și calendarul Comisiei
Comisia a avut următorul calendar de lucru: pe parcursul a 4 săptămâni, în fiecare joi (20 noiembrie, 27 noiembrie, 4 decembrie și 11 decembrie), de la ora 1500, în sala 18 din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani s-au ținut ședințele de lucru ale Comisiei speciale de analiză și verificare a efectelor produse ca urmare a delegării serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani către S.C. APAVITAL S.A. Iași, Comisie formată din consilierii locali: Pintilie Marius, Enea Neculai, Mihuț Benone, Bălău Vasile, Danu Ion, Voinea Dragoș Ștefan și Anton Vasile.

2. Obiectivele Comisiei
Obiectivele comisiei constituită în condițiile art. 1 din prezenta hotărâre au fost următoarele:
a) analizarea și verificarea modului de calcul al redevenței stabilită în favoarea Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani în baza Contractului de delegare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizarecătre S.C. APAVITAL S.A.;
b) analizarea și verificarea modului de calcul al cantității de apă meteorică stabilită în sarcina Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani și a persoanelor juridice din Municipiul Pașcani;
c) stabilirea valorii investițiilor necesare în rețeaua de apă și de canalizare pentru racordarea condominiilor la limita de proprietate;
d) analiza modului de contractare a seriviciului de apă și canalizare de către persoanele fizice și juridice din orașul Pașcani.

3. Modul de lucru
 Au fost trimise adrese către agenții economici, instituțiile publice, departamentele administrației publice locale (Serviciul de Contabilitate, Direcția Economică, Juridic, Patrimoniu și Dezvoltare) și către APAVITAL prin care au fost invitați să-ți expună punctul de vedere (favorabil sau nefavorabil) cu privire la delegarea serviciului de apă și canalizare. Presa locală a asigurat informarea cetățenilor și invitarea lor în ședința din data de 27.11.2014.
 Comisia nu a primit suport din partea executivului local, la ședințele Comisiei fiind totuși invitați responsabilii departamentelor Serviciului de Contabilitate, Direcției Economice, Juridic și Patrimoniu și Dezvoltare. Nici un reprezentat al vreunui departament din cele enumerate mai sus nu a participat la niciuna din cele patru întruniri ale Comisiei.
 A fost trimisă o cerere către PREST SERV APA, fiindu-i solicitată eliberarea unei liste cu persoanele (fizice și juridice) care până la data de 30.06.2014 aveau datorii mai mari de 1000 de lei. De asemenea, i-a fost solicitată prezentarea unui raport special cu privire la pierderile din sistemul de distribuție al orașului Pașcani. Acest raport trebuie să conțină o zonare și o hartă a sistemului de distrubuție din care să reiasă cât mai clar cât și unde sunt aceste pierderi înregistrate în perioada în care PREST SERV APA a avut delegat acest serviciu.
 A fost trimisă o adresă către APAVITAL prin care Comisia specială de analiză și verificare a efectelor produse ca urmare a delegării serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani către S.C. APAVITAL S.A. Iași, cere să-i fie aduse la cunoștință ilegalitățile constatate (branșamente necontorizate) de APAVITAL în cele 5 luni de activitate pe raza Municipiului Pașcani și să-i fie puse la dispoziție devizele complete ale lucrărilor (cu toate subcapitolele) pentru toate străzile pe care s-au realizat investiții.
 A fost trimisă o adresă către Primăria Municipiului Pașcani prin care Comisia a solicitat să-i fie pus la dispoziție Regulamentul de furnizare al serviciului de apă și de canalizare.
 Astăzi, 11 decembrie 2014, la toate adresele trimise către APAVITAL nu am primit nici un răspuns scris la cele solicitate:
– să prezinte comisiei contractele de achiziție și contractele încheiate cu firmele angajate de societatea lor să efectueze lucrările;
– să ofere explicații justificate asupra a ceea ce reprezintă valoarea investiției și să specifice dacă investiția se face în contul redevenței sau sunt investiții personale?
– care este modul de calcul privind redevența? Am solicitat o estimare netă a redevenței pentru cele 6 luni ale anului 2014 și dacă în formula de calcul a redevenței sunt luate în calcul amortizările investițiilor predate pentru exploatare către APAVITAL.
– care este formula de calcul a prețului? Am solictat un deviz privind calculația de preț.
– pe ce bază s-a facturat apa meteorică și de unde se iau datele pentru facturarea apei meteorice?
– să prezinte documentele de verificare a stației și a echipamentelor care fac citirea și transmiterea datelor.
Singura intervenție a celor de la APAVITAL a fost cea a domnului Doruș, prezent în ședința Comisiei din data de 27.11.2014, când acesta a încercat să aducă lămuriri cetățenilor prezenți la ședință.

4. Concluziile Comisiei referitoare la obiectivele Comisiei
În urma analizei Comisiei privind delegarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani către S.C. APAVITAL S.A. Iași pentru obiectivele a) și c) am cerut informații, însă până la data de astăzi, 11.12.2014, nu am primit nici un răspuns.
Pentru obiectivul b) s-au constatat următoarele:
 Concluziile Comisiei privind apa metorică sunt:
– prețul de facturare al apei meteorice este mare;
– sunt dubii privind corectitudinea măsurătorilor;
– în facturile emise către agenții economici APAVITAL nu a specificat cantitatea de precipitații căzută în acea lună;
– în timpul lucrărilor, Comisiei i-a fost adus la cunoștință faptul că în România există orașe care nu au facturată apă meteorică de niciun fel (Cluj, Arad, etc.).
Astfel, apa meteorică facturată pentru toți agenții economici constituie din punctul de vedere al întregii Comisii o împovărare pentru mediul de afaceri pășcănean.
Pentru obiectivul d):
 Comisia a sesizat că unele clauze și articole din contractul ce ar fi trebuit încheiat între APAVITAL și persoanele fizice și juridice din Pașcani sunt neclare și deloc în avantajul cetățenilor.
 Comisia consideră că s-au încălcat principiile d) și f) din art.7 alin. (1), legea 241/2006 republicată în 2013:
„d) transparența și responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii și cu asociațiile reprezentative ale acestora;
f) adaptabilitatea la cerințele utilizatorilor.”
 Din discuțiile cu reprezentanții asociațiilor de proprietari a rezultat că aceștia și-au oferit sprijinul în colaborarea cu APAVITAL, dar au fost refuzați și uimiți de inflexibilitatea lor.
 Problema cea mai mare, reclamată de locuitorii Pașcaniului (persoane fizice și juridice) care trăiesc în condominii comune, este lipsa contractului individual, dar și scoaterea apometrelor pe casa scării, cheltuieli suportate tot din banii lor, iar Comisia consideră aceste practici un abuz. Comisia recomandă viitorului operator să respecte art. 3, lit. e) din legea 241 actualizată la zi.
Concluzii generale:
 De asemenea, o altă problemă de ordin economic pe care ar resimți-o Municipiul Pașcani constă în faptul că în momentul delegării acestui serviciu către Iași, banii nu ar mai rămâne în circuitul economic al orașului Pașcani.
 La capitolul probleme intră și irelevanța unor informații cerute de APAVITAL locuitorilor, cum ar fi suprafața construită și neconstruită, precum și numărul de persoane din respectiva locuință.
 Comisia consideră că, Comisia de negociere nu a avut în vedere toate elementele, ceea ce a generat probleme în delegarea serviciului de apă și de canalizare.
 Majoritatea persoanelor implicate în discuțiile din cadrul acestei comisii au reclamat că nu au fost suficient de informate referitor la intenția delegării acestui serviciu.
 Modul de abordare și comunicare al celor de la APAVITAL a fost unul rigid și deficitar, atât prin informațiile oferite la sediile APAVITAL din oraș, cât și prin notificările afișate la sediile de firmă sau scările de bloc. Mulți cetățeni au reclamat faptul că s-au simțit amenințați de acele notificări, iar pe măsură ce lunile s-au scurs și populația care locuiește la blocuri nu a reușit să-și plătească apa, această problemă a devenit acută generând o profundă nemulțumire în rândul cetățenilor.
 Astăzi, 11.12.2014, dat fiind faptul că serviciul de alimentare cu apă și de canalizare nu mai este delegat către APAVITAL, membrii Comisiei au hotărât ca lucrările să fie finalizate cu un raport de conluzii.

5. Recomandări
 Din lucrările Comisiei a rezultat că este nevoie ca Regulamentul de Organizare și Funcționare a Serviciului public de apă și canalizare să fie actualizat conform ultimelor modificări din legislație.
 Ținând cont de faptul că APAVITAL nu a reușit să încheie contracte cu o parte din persoanele fizice și juridice, Comisia sugerează ca în momentul facturării acestor sume ele să nu conțină penalități, plata lor fiind disponibilă în rate.
 Comisia solicită un raport special cu privire la pierderile din sistemul de distribuție al orașului Pașcani. Acest raport trebuie să conțină o zonare și o hartă a sistemului de distrubuție din care să reiasă cât mai clar cât și unde sunt aceste pierderi înregistrate în perioada în care PREST SERV APA a avut delegat acest serviciu.
 Pentru viitoarea Comisie de negociere, Comisia recomandă ca în compenența ei să existe specialiști din domeniul juridic și tehnic.
 Comisia este de părere că admnistrația publică locală trebuie să încheie un contract bazat pe criterii de performanță cu noul operator, acesta din urmă având obligația să prezinte periodic un raport de activitate. Sursa: newspascani.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2381 (s) | 24 queries | Mysql time :0.044111 (s)