News Flash:

Constantinescu cere miniștrilor USL finanțare pentru Pașcani și comuna Vanători

5 Februarie 2013
654 Vizualizari | 0 Comentarii
florin constantinescu
Unul din vicepreședinții Senatului solicită miniștrilor de la Educație și Transporturi să aloce cu prioritate fonduri pentru două obiective din zona Pașcani.

Primul este cel care are ca obiect reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII Gâşteşti. Senatorul social-democrat aminteşte că în anul 2008 a început reabilitarea generale, valoarea totală a proiectului fiind de 825.505 lei, în timp ce pentru lucrările executate s-au decontat 327.647 lei. 

Cea de-a doua întrebare a fost adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se referă la necesitatea realizării Drumului Judeţean 208I care face legătura între DN 28A, Municipiul Paşcani şi comuna Vânători. Crearea acestui drum judeţean asigură circulaţia locuitorilor din comuna Vânători spre Paşcani, reducând astfel distanţa de transport la 16 km pe tronsonul Vânători – Criveşti – Gura Bădiliţei – Paşcani.

Senatorul PSD Florin Constantinescu a solicitat alocarea sumei de 2.000.000 lei, prin programe guvernamentale în vederea începerii lucrărilor de modernizare.

Interpelarea senatorului PSD Florin Constantinescu a fost adresată Ministerului Transportului, având ca obiect ,,Situaţia precară a transportatorilor din România”.,,În România, în domeniul feroviar, din anul 2005 încoace, investiţiile au scăzut constant, astfel încât în 2009 abia daca s-au modernizat vreo 20 de locomotive. Situaţia transporturilor este precară. La CFR Marfă, taxa pe infrastructură se calculează pe tren X km. În acelaşi timp, în domeniul rutier tirurile plătesc o singură taxă pe an sau o taxă de 45 lei/ zi, indiferent de câţi km parcurg. Ceea ce înseamnă, în medie, că pentru transporturile feroviare costurile sunt crescute de peste 5 ori. Pe de altă parte, transportatorii feroviari plătesc acciza pe motorină care se duce la bugetul general şi nu rămâne pentru nevoile infrastructurii feroviare nimic. Transportul feroviar trebuie revitalizat, lucru care este evident dacă ne uităm la situaţia din Occident. Dar până la strategiile de investiţii, unde sunt necesari bani mulţi, se pot realiza câteva măsuri simple. Una dintre aceste măsuri ar putea fi dezvoltarea transportului auto pe tren prin aşa-numitele Ro-La, prin amenajarea pe bani europeni a unor terminale, astfel încât camioanele să parcurgă distanţele lungi pe calea ferată. Practica este folosită mai ales în transportul internaţional şi ar putea fi utilizată şi pentru transportul intern. A existat un astfel de experiment şi la noi, cu rezultate foarte bune, dar a fost abandonat în mod inexplicabil. Astfel, nici şoselele nu ar mai fi avariate de transportatorii rutieri care încarcă camioanele peste limita admisibilă pe tonaj/osie, ducând în acest fel la degradarea drumurilor”, se arată în cadrul interpelării.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1824 (s) | 35 queries | Mysql time :0.026698 (s)