News Flash:

Construcții neautorizate ce pun în pericol siguranța oamenilor: lucrări de renovare, sistate în blocul A4

17 Iulie 2012
719 Vizualizari | 0 Comentarii
bloc a4 400 300
De sâmbăta trecută, locatarii din blocul A4, scara C, de pe strada Ștefan cel Mare, au intrat în alertă. În spațiul comercial de la parter se fac lucrări de renovare, iar locatarii spun că structura de rezistență a clădirii este grav afectată. Oamenii au apelat la Poliția Locală și la mass media pentru că se tem că blocul se poate prăbuși.

În spațiul farmaciei Ropharma de lângă Poșta din zona deal o firmă din Iași a început lucrări de curățenie în jurul orei 13. Locatarii se plâng că sub această acoperire se ascund de fapt modificări ce subminează rezistența clădirii. Ei au arătat reporterilor NewsPascani.com reziduuri ce par a fi fragmente de beton armat, provenind posibil de la grinzi. „Din nou lucrări, spun ei, de curățenie. Dar nu înseamnă curățenie când dărâmi din bloc. Curățenie înseamnă schimbat, văruit. Curățenie am făcut și noi. Au afectat foarte grav farmacia”, spune Vasile Isac, pensionar.

Nu este prima dată când se fac astfel de lucrări. În urmă cu aproximativ 6 ani modernizarea spațiului a fost efectuată fără a permite oamenilor să știe ce se întâmplă, la propriu, sub picioarele lor. „Se lucrează neautorizat și se distruge rezistența blocului. Și-așa blocul ar trebui să aibă bulină roșie. Este unul din blocurile mai slabe, probabil de la prima lucrare din farmacie, unde s-au tăiat stâlpii de rezistență. Atunci dl Rățoi a avut «amabilitatea» să nu răspundă la sesizarea mea și să ne trateze cu indiferență. El este principalul vinovat care a autorizat lucrările. Orice intervenție acum 5-6 ani a fost neavenită. Am fost tratați cu indiferență. Am cerut verbal să mi se arate autorizația de construcție. 2 stâlpi de rezistență precis lipsesc”, a mai spus Vasile Isac.

Se pare că deja clădirea a fost afectată, după cum arată deplasarea și înclinarea sa, sesizabile în interiorul apartamentelor. „Se lasă cada de la baie, nu spre curgere, invers, și stă apa permanent acolo. E de câtva timp, dar acum e mai tare. Acum chiar stă apa acolo, trebuie să o dau cu mâna la scurgere. Nu se mai închid ușile ca lumea în bloc. Ce să facem, ce putem noi face? Să se ia măsuri, să vină proiectantul. Au distrus grinzile”, spune și Constantin Breniciuc, vecinul dlui Isac.

Majoritatea locatarilor sunt pensionari și nu își permit o expertiză de rezistență, ce costă aproximativ 15. 000 de lei. Sâmbătă aceștia au apelat însă la Poliția Locală, care s-a deplasat prompt și a dispus sistarea lucrărilor până la prezentarea documentației și autorizațiilor. Mâine la ora 11.00 se va vedea dacă se confirmă ce spun locatarii.

blocul a4 ropharma
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1549 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026004 (s)