News Flash:

Corlăţean: S-ar impune convocarea CSAT pe situaţia din Ucraina. E atributul preşedintelui

28 August 2014
688 Vizualizari | 0 Comentarii
Titus Corlatean

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi, că s-ar impune convocarea CSAT în contextul ultimelor evenimente din Ucraina, dar a subliniat că acesta este atributul preşedintelui. Întrebat dacă se impune convocarea CSAT în urma evenimentelor din estul Ucrainei, Titus Corlăţean a precizat că, deşi nu este un risc de securitate direct la adresa României, "s-ar impune" o convocare a CSAT.

"E atributul preşedintelui, e cazul să anunţe Preşedinţia", a mai spus Corlăţean.

"Va trebui să examimăm toate datele care sunt disponibile până la acest moment. Cert este că avem confimarea că Lituania a efectuat deja o solicitare de convocare a unei sesiuni extraordinare a Consiliului de Securitate (...) Preşedintele Ucrainei, domnul Poroşenko, a spus în termeni foarte clari că asistăm la o invazie rusă în Ucraina. Sunt lucruri extrem de grave, evident că va trebui să ne uităm asupra tuturor datelor care ne parvin pe diverse canale, cert este că situaţia pare a fi extrem, extrem de gravă. Nu merge în direcţia în care am sperat, în care noi ne-am exprimat la nivelul UE şi NATO în termeni foarte fermi, respectiv o acţiune reală, concretă şi onestă a Federaţiei Ruse, în primul rând de stopare a oricărui sprijin, ajutor militar pentru separatişti şi, pe de altă parte, o acţiune în sensul dezescaladării. Nu asta e direcţia în care se merge", a spus Corlăţean, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologii din R. Moldova şi Ucraina.

Şeful diplomaţiei a mai spus că regimul de sancţiuni stabilit la nivelul comunităţii euroatlantice este în continuare "extrem de justitificat".

"E atributul preşedintelui şi e cazul să anunţe Preşedinţia o reuniune a CSAT. Cert este că aşa cum decurg lucrurile, chiar dacă nu există un risc de securitate direct asupra României, iată că evoluţiile merg în direcţia greşită. Eu cred că situaţia e îndeajuns de gravă. Mâine (vineri - n.r.) o vom discuta în cadrul reuniunii miniştrilor de Exterme ai statelor membre ale UE, convocată de Preşedinţia italiană, în Italia. Lucrurile sunt extrem de grave şi eu cred că o reacţie şi o analiză la nivelul instituţiei naţionale de securitate CSAT s-ar impune", a precizat Corlăţean.

 Ucraina a cerut joi Uniunii Europene să îi acorde un "ajutor militar de anvergură" în urma unei "invazii ruse nedisimulate", conform ambasadorului ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev, citat de AFP.

"Facem apel la o sesiune extraordinară a Consiliului European, la 30 august, pe tema Ucrainei (...). Ajunge cu conivenţa şi calmarea agresorului. Solidaritatea trebuie să se materializeze prin sancţiuni semnificative şi un ajutor militar şi tehnic de anvergură", a declarat Eliseiev, potrivit paginii de Facebook a ambasadei ucrainene la UE.

Kievul a afirmat joi că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk, unde au avut loc confruntări violente în ultimele zile.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat joi, într-un mesaj televizat, că şi-a anulat vizita în Turcia din cauza "intruziunii trupelor ruse" în Ucraina, unde situaţia se "deteriorează rapid". El a adăugat că a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, pentru a elabora un plan de acţiune.

Ucraina a acuzat în repetate rânduri trupele ruse că acţionează pe teritoriul său pentru a-i susţine pe separatiştii proruşi în faţa forţelor ucrainene. Moscova a respins întotdeauna aceste acuzaţii, însă NATO şi Polonia susţin că au dovezi în acest sens.

Aceste acuzaţii au fost relansate săptămâna aceasta, după ce Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a anunţat arestarea a zece paraşutişti ruşi pe teritoriul ucrainean, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera rusească.

O sursă de la Ministerul rus al Apărării a dat asigurări, pentru agenţii ruseşti de presă, că aceste trupe au trecut frontiera "în mod accidental". Sursa: Mediafax

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1776 (s) | 27 queries | Mysql time :0.022164 (s)