News Flash:

Covasna: Un motociclist care a vrut să ajute victimele unui accident a fost BĂTUT şi INJUNGHIAT de martori. Un tanăr a fost reţinut - FOTO

14 August 2014
1374 Vizualizari | 0 Comentarii
descarcare

Un tânăr de 27 de ani din Sânzieni, judeţul Covasna, a fost reţinut, fiind suspectat că a înjunghiat un motociclist care se oprise în localitate pentru a acorda ajutor unor persoane implicate într-un accident rutier, în urma căruia un alt motociclist a murit, iar o femeie şi o fată au fost rănite.

 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Nicoleta Marin, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că un tânăr considerat principalul suspect în cazul înjunghierii unui motociclist care se oprise să ofere ajutor după un accident, a fost reţiunut, miercuri seară, pentru 24 de ore.

Accidentul a avut loc duminică seară, în localitatea Sânzieni şi s-a soldat cu moartea unui bărbat şi rănirea unei fete şi a unei femei.

Astfel, un bărbat de 37 de ani care conducea o motocicletă dinspre Târgu Secuiesc către Miercurea Ciuc a accidentat o fată de 11 ani care traversa neregulamentar, prin loc nepermis şi fără să se asigure, după care motocicleta a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de zidul unui imobil. Ca urmare, motociclistul a murit, iar o femeie de 44 de ani, aflată şi ea pe motocicletă, a fost rănită grav, fiind transportată la Spitalul Judeţean Braşov. De asemenea, fata a fost rănită şi dusă la Spitalul din Sfântu Gheorghe, starea celor două fiind stabilă.

Totodată, potrivit Poliţiei, la locul accidentului s-a oprit un bărbat de 28 de ani, tot motociclist, care a încercat să ajute, dar a fost atacat de un grup de persoane. Surse locale au spus că motociclistul a fost atacat de localnici de etnie romă, care l-au bătut şi l-au înjunghiat, el fiind rănit grav şi internat la Spitalul Judeţean Braşov.

În urma anchetei, poliţiştii din Covasna au audiat patru bărbaţi în legătură cu înjunghierea motociclistului, unul dintre ei fiind ulterior reţinut ca principal suspect.

Marin a spus că este vorba de un tânăr de 27 de ani, din localitatea Sânzieni, care urmează să fie prezentat, joi, Tribunalului Covasna, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit sursei citate, ceilalţi trei bărbaţi din localitate care au fost audiaţi sunt şi ei suspecţi în acest caz, dar sunt cercetaţi în libertate.

Pe de altă parte, miercuri seară, sute de motociclişti din mai multe judeţe ale ţării s-au adunat la Sânzieni, pentru a aprinde o lumânare în memoria colegului lor care a murit în accidentul de duminică. Sursa: Mediafax

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1656 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029793 (s)