News Flash:

Credite de la Poșta Romană! VEZI ce vei mai putea cumpăra de la oficii

11 August 2014
644 Vizualizari | 0 Comentarii
ostap
Poşta Română se află în negocieri avansate cu o instituţie bancară pentru furnizarea de servicii financiar-bancare la ghişeu, a spus Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.„Avem o serie de contracte, în radar, ca prioritate, unul este pentru distribuirea cardurilor de sănătate, iar autoritatea contractantă este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Suntem, de asemenea, într-un stadiu avansat în negocierea parteneriatului cu o entitate bancară pentru a lansa un portofoliu de servicii financiar-bancare la ghişeu”, a spus Petrescu, citat de Agerpres. 

Acesta a explicat că va fi vorba de un portofoliu de servicii primare, simpliste:  cont curent, carduri de credit, carduri de distribuire a pensiilor, împrumuturi mici şi alte servicii financiar-bancare, care pot ajuta la creşterea nivelului de bancarizare al României. 

 „Sperăm ca în următoarele 30 de zile să ajungem la nominalizarea unei instituţii financiare şi împreună cu ei să demarăm procesul de lansare a portofoliului de servicii”, a precizat Petrescu. Potrivit sursei citate, o altă zonă interesantă pentru companie este cea de brokeraj, precum şi lansarea unui sistem de francizare a serviciilor poştale. 

„Am depus, în urmă cu 30 de zile, la ASF, documentaţia necesară avizării şi am toată încrederea că Poşta Română poate deveni cel mai important broker de asigurări din România. Ne vom axa, în special, pe asigurările de tip obligatoriu. De asemenea, suntem tot într-un stadiu avansat de a lansa un sistem de francizare a serviciilor poştale. Discutăm cu o serie de retaileri din România în a deschide oficii poştale în magazine tip convenience store, de obicei ele se află în spatele magazinului, unde coabitează foarte bine serviciile de tip comercial cu serviciile poştale, de unde clienţii îşi pot ridica pensiile sau retribuţiile sociale. Ne gândim să avem prima franciză operabilă în mediul urban în luna august”, a adăugat Alexandru Petrescu. 
Sursa: evz.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1459 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023010 (s)