News Flash:

CRIZĂ în penitenciare! Gardienii din închisorile din Romania intră în grevă generală

25 Septembrie 2016
189 Vizualizari | 0 Comentarii
puscarie
Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) îi solicită ministrului Justiţiei, Raluca Prună, să aibă o întâlnire cu ei, luni, la Gherla, înainte de a declanşa acţiunile de protest pe care le-au anunţat încă din 15 septembrie, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică, respectiv că în salariile lor nu au fost incluse sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009.

"Sindicatele din penitenciare declanşează mişcări de protest în toate penitenciarele din ţară pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal, eliminarea inechităţilor salariale şi demiterea ministrului Justiţiei pentru incapacitate profesională", anunţă sindicatul Omnia din ANP, scrie News.ro.

Sindicaliştii amintesc că ministrul Justiţiei a promis că va discuta, luni, cu angajaţii Penitenciarului Gherla, fiind invitată la inaugurarea Centrului Terapeutic pentru Femei.

"Cu speranţa că a înţeles exact legislaţia pe care doreşte să o discute cu personalul, anterior făcând confuzii serioase, solicităm ministrului Justitiei ca întâlnireă să aibă loc înainte de mitingul de protest care este organizat în data de 26.09.2016 în intervalul orar 11.00 - 15.00 în faţa Penitenciarului Gherla", este mesajul sindicaliştilor.

Ei susţin că personalul din penitenciare lucrează în aceleaşi condiţii pe care ministrul Justiţiei "le deplânge în ceea ce-i priveşte pe deţinuţi".

Protestatarii spun că nu există un plan concret de îmbunătăţire a condiţiilor de lucru pentru personal, deşi ANP s-a angajat prin Acorduri Colective succesive să îl elaboreze.

"În prezent, se înregistrează la nivelul sistemului penitenciar un număr de 1,5 milioane de ore suplimentare efectuate de către personal, foarte multe dintre acestea fiind imposibil de recuperat datorită deficitului de personal de 8.000 de angajati, estimat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin raportare la standardele de personal oficiale", arată reprezentanţii sindicatului Omnia.

Ei susţin că ministrul Justitiei refuză aplicarea OUG 20/2016 în sensul eliminării inechităţilor salariale şi pentru personalul din sistemul penitenciar, deşi actul normativ ar include această categorie alături de ceilalţi angajaţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Sindicaliştii mai spun că vor acţiona în judecată Guvernul pentru recuperarea sumelor de bani datorate. Ei precizează că protestele vor continua pe termen nelimitat până la soluţionarea revendicărilor.

Calendarul actiunilor de protest, anunţat de sindicalişti, este următorul:

- Luni, 26.09.2016: Penitenciar Gherla, Penitenciar de Minori şi Tineri Craiova, Penitenciar Poarta Albă, Penitenciar Giurgiu, Penitenciar Codlea;

- Joi 29.09.2016: Penitenciar Târgu Jiu, Penitenciar Vaslui, Penitenciar Barcea Mare, Penitenciar Bucureşti Jilava, Penitenciar Tulcea;

- Luni 03.10.2016: Penitenciar Ploieşti, Penitenciar Focşani, Penitenciar de Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciar Drobeta Turnu Severin, Penitenciar Baia Mare;

- Miercuri 05.10.2016: Penitenciar Timişoara, Penitenciar Târgu Mureş, Penitenciar Brăila, Penitenciar Mărgineni, SNPAP/CR Târgu Ocna

- Joi 06.10.2016: Penitenciar de Femei Târgşor, Penitenciar Craiova, Penitenciar Miercurea Ciuc, Penitenciar Oradea, Penitenciar Colibaşi;

- Luni 10.10.2016: Penitenciar Bucureşti Rahova, Penitenciar Iaşi, Penitenciar Pelendava, Centrul de Reeducare Buziaş;

- Miercuri 12.10.2016: Penitenciar de Minori şi Tineri Bacău, Penitenciar Satu Mare, Penitenciar Bistriţa, Penitenciar Spital Dej, Penitenciar Slobozia;

- Joi 13.10.2016: Penitenciar Aiud, Penitenciar Arad, Penitenciar Găeşti, Penitenciar Botoşani, Penitenciarul Galaţi.

Angajaţii din penitenciare au ameninţat, încă din 15 septembrie, cu proteste în fiecare săptămână, la câte zece unităţi de detenţie şi cu miting la Ministerul Justiţiei, la începutul lunii octombrie, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca cei din sistemul de apărare şi ordine publică, respectiv că în salariile lor nu au fost incluse sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1694 (s) | 35 queries | Mysql time :0.034057 (s)