News Flash:

CSM Kosarom Pașcani dispută două meciuri de verificare înaintea debutului din campionat. Situația lui Simionaș va fi lămurită pană pe data de 2 septembrie

20 August 2013
715 Vizualizari | 0 Comentarii
csm pascani

Echipa locală se pregătește de startul de campionat ce va avea loc pe 30 august. În acest sens, conducerea clubului a mai stabilit încă două partide de pregătire. Prima va avea loc mâine, începând cu 17.30, pe Stadionul Municipal, împotriva celor de la Știința Miroslava, iar cea de-a doua va avea loc vineri, în deplasare pe Stadionul Areni din Suceava, unde vor întâlni formația de Liga a II a, Rapid CFR.

Deși mai sunt 10 zile până la începerea campionatului, conducerea echipei locale încă nu a clarificat situația noului antrenor. Vasile Simionaș nu a semnat până în momentul de față o înțelegere cu gruparea locală. Problema ține de antrenorul ieșean. Consilierul Vasile Pleșca a declarat astăzi că o decizie va fi anunțată până pe 2 septembrie, ultima zi în care se mai pot înregistra la FRF contracte. Simionaș este și angajat al CSMS Iași, iar oficialii acestui club trebuie să își dea și ei acordul.     
Din punct de vedere al lotului, trei jucători au părăsit echipa. Este vorba despre Ionuț Nuțescu și Marius Călugăru, ambii plecați la CSMS Iași, iar Bogdan Chimir a ales să renunțe la fotbal pentru a munci în străinătate. 
La capitolul veniri, doar doi jucători noi au semnat cu formația locală, Andrei Bursuc de la Știința Miroslava și Cornel Căinari de la Sporting Suceava.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1633 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026222 (s)