News Flash:

Cum citeşte Băsescu scrisoarea lui Putin despre tăierea gazului în statele UE

24 Aprilie 2014
671 Vizualizari | 0 Comentarii
basescu
Scrisoarea trimisă recent de Vladimir Putin în 18 state europene, între care şi România, prin care Rusia ameninţă voalat cu închiderea robinetului de gaze dacă Ucraina nu plăteşte datoria de 2 miliarde de euro "este corectă", consideră preşedintele Traian Băsescu, în opinia căruia demersul Moscovei a fost "interpretat exagerat". Demersul  prin care Vladimir Putin avertizează statele europene că le-ar putea sista gazul este, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, unul corect. Şeful statului a confirmat astăzi că a primit o scrisoare în acest sens de la Kremlin, dublată de o alta, din partea Gazprom.

"Au fost două scrisori. Eu am primit două: una de la preşedintele Putin şi una de la Gazprom care reda pasaje pe care Gazprom îl are cu compania omoloagă din Ucraina", a spus Băsescu, după ce agenţia de presă RIA Novosti a publicat pe 10 aprilie detalii despre acest demers.

Potrivit lui Băsescu, problema invocată de Putin este datoria de 2 miliarde de euro pe care Ucraina o are către Gazprom. În aceste condiţii, liderul rus "atenţiona asupra riscului ca Ucraina să preleveze din conducte, în cazul în care Gazprom ar sista gazul pentru Ucraina, dar ar menţine livrările pentru Europa", a detaliat preşedintele, etichetând scrisoarea drept "corectă".

Scenariul închiderii robinetului Gazprom a fost pus de statele europene în mâna Comisiei Europene care ar urma să negocieze cu Moscova o poziţie comună. "Trebuie să îşi asume CE poziţia pentru toate cele 18 state. Nu trebuie să discutăm separat. Acea scrisoare stă în criterii tehnice. A fost exagerat interpretată", a mai spus Băsescu.

Tot Comisia Europeană ar urma să se angajeze să plătească în numele Ucrainei datoria către Gazprom pentru a evita blocarea loivrărilor în UE. "În ultimul Consiliu s-a discutat dacă dăm Ucrainei bani sau nu. S-a decis să nu dăm acum, ci după acordul cu FMI", a arătat Băsescu, într-un interviu la "Adevărul Live"-

În opinia sa, Moscova este însă îndreptăţită să revendice Ucrainei datoriile. "Nimănui nu poţi să îi ceri să-ţi livreze gaze la nesfârşit fără să plăteşti. Ce mi se pare politic incorect este că Moscova a mărit cu 80% preţul pentru Ucraina. (...) O soluţie de genul acum plătim gazele, şi eşalonat datoria, cred că trebuie găsită. Este şi o abordare politică, dar există nişte realităţi de datorii. Când ai un asemenea datornic, sigur că poţi să treci la condiţia „dragă vecine, plăteşti şi îţi livrez în fiecare lună", crede Băsescu.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2133 (s) | 24 queries | Mysql time :0.066413 (s)