News Flash:

Cum îţi dai seama dacă ai sindromul ovarului polichistic

12 Mai 2014
741 Vizualizari | 0 Comentarii
sop
Prea mult par pe corp, menstruaţie neregulata, acnee, kilograme în plus... Sunt doar câteva din semnele care ar trebui sa te trimita imediat la medic, mai ales daca apar în adolescenţa. Cu sindromul ovarului polichistic nu e de gluma!
 
Sindromul ovarului polichistic (SOP) este o afecţiune de care sufera 1 din 10 femei între 20 şi 40 de ani. Este o tulburare endocrina grava, care necesita tratament adecvat în timp util. Reprezinta şi cel mai frecvent motiv pentru apariţia hirsutismului. Netratat corespunzator, poate cauza, în timp, apariţia unui risc crescut de diabet sau boli de inima şi chiar infertilitate.

Chisturile ovariene nu înseamna sindromul ovarului polichistic

Cauzele sindromului nu sunt cunoscute, dar cercetatorii au ajuns la concluzia ca exista o serie de factori care ar favoriza apariţia acestei afecţiuni, cum ar fi nivelul ridicat de insulina, hormonul luteinizant, greutatea şi moştenirea genetica. Spre deosebire de chisturile obişnuite, în cazul SOP, foliculii subdezvoltaşi se aduna în ovare. Ovulele din aceşti foliculi nu se maturizeaza şi, prin urmare, nu are loc menstruaţia.

O caracteristica esenţiala a sindromului este rezistenţa la insulina. Asta înseamna ca celulele nu mai raspund la acţiunea acestui hormon. Semnele de început, care ar trebui sa te trimita la un control de specialitate, sunt: dereglarile menstruale repetate, adica numarul redus de cicluri menstruale pe an sau chiar absenţa acestora pe o perioada lunga de timp. De asemenea, se accentueaza durerile pelvine la menstruaţie, apare parul nedorit pe faţa, piept, abdomen, spate sau chiar pe degete şi pot aparea neplaceri precum acneea, pielea grasa, matreaţa, creşterea în greutate.

Trateaza la timp sindromul ovarului polichistic!

Netratat în timp util, sindromul ovarului polichistic poate duce la infertilitate. Sunt şi cazuri în care femeile pot ramâne însarcinate, însa exista risc de avort spontan, diabet gestaţional, de naştere prematura şi e nevoie de monitorizare permanenta pe parcursul sarcinii. Raportul crescut dintre estrogen şi progesteron care apare în sindromul ovarului polichistic este şi cel mai frecvent factor de risc de apariţie a cancerului endometrial. sindromul ovarului polichistic creşte şi riscul de hipercolesterolemie, hipertensiune arteriala, apnee în somn, boli cardiovasculare şi diabet.

Adesea, simptomele par sa nu aiba legatura unele cu altele, aşa ca diagnosticul corect este crucial pentru un tratament efi cient. Pe lânga ecografia transvaginala, se impun teste hormonale. În unele cazuri, se recomanda tratamentul chirurgical, dar acesta se efectueaza laparoscopic, fara riscuri.

Sursa: unica.ro
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1722 (s) | 35 queries | Mysql time :0.022965 (s)