News Flash:

Cum justifică cheltuielile Mărioara de la Casa de Cultură: Scriitorii cer de mancare, muzică și onorarii pentru a vorbi frumos despre Sadoveanu

30 Octombrie 2013
774 Vizualizari | 0 Comentarii
preutu marioara

Dialog absurd in sedinta Comisiei de Invatamant si Cultura intre consilieriii pascaneni si directoarea Casei de Cultura, Marioara Preutu, pe tema bugetului privind organizarea editiei din acest an a “Zilelor Mihail Sadoveanu”. Alesii locali au vrut sa afle pe ce anume ar urma sa fie folositi cei 20.000 de lei alocati pentru organziarea acestui eveniment. Mai mult, inspectorul pe probleme de cultura din cadrul Primariei Pascani, Mirela Ancuta, a solicitat documentele justificative, dar mai ales acordul Consiliului Consultativ al Casei de Cultura din Pascani.
In loc sa raspunda la intrebari si sa prezinte documentele solicitate, directoarea Marioara Preutu a facut un adevarat spectacol concluzionand ca nu a stiut ca ar fi necesare astfel de formalitati.
Mai exact, in bugetul prezentat apare suma 8.800 lei pentru o serie de actiuni organizate de Muzeul Literaturii si Palatul Culturii din Iasi, fara sa existe vreun protocol in acest sens. Jumatate din suma ar urma sa fie cheltuita pentru organizarea unei mese festive, 2 000 lei pentru acordarea a 2 premii unor scriitori din Iasi, nu din Pascani si inca 1 000 de lei pentru premiera a doi profesori din Pascani.
De asemenea, invitatilor de la Iasi, peste 30 la numar, ar urmaa sa li se deconteze transportul, dar si onorariile pentru spiciurile pe care le vor sustine cu privire la opera scriitorului Sadoveanu.
Directoarea Casei de Cultura a motivat ca astfel de cheltuieli sunt necesare deoarece scriitorii cer de mancare si bani pentru a vorbi despre opera sadoveniana. Mai mult, ea a relatat pe larg faptul ca in anii trecuti, unii dintre invitati ar fi solicitat sa fie distrati cu muzica la masa, iar altii au fost nemultumiti de onorariile primite si ar fi facut scandal, motiv pentru care, in acest an, cheltuielile ar trebui sa fie mai mari. Intrebata care sunt criteriile sau meritele pentru care se acorda aceste premii, Marioara Preutu a raspuns: “ …scriitorii sunt oameni de valoare si trebuie sa ii pretuim… profesorii de romana au promovat opera sadoveniana la orele de curs…”
Tupeul directoarei Casei de Cultura a atins cote maxime atunci cand a fost intrebata daca programul si bugetul propuse de ea au aprobarea Consiliului Consultativ. Ea a spus ca va aduce acest acord atunci cand Primaria va explica de ce are nevoie de suma de 5.000 lei pentru depunerea de coroane, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei.
Si consilierul local PPDD, Ioan Danu a fost luat peste picior de directoarea Preutu. El i-a reprosat faptul ca in acest an nu prea au avut loc activitati de amploare la Casa de Cultura, mai ales in timpul verii, si a cerut ca pentru anul viitor sa fie pregatit un program mult mai amplu care sa fie, mai apoi, bugetat.

In replica, sefa institutiei a spus ca in acest an au fost organizate activitati multe si frumoase dar care nu sunt cunoscute de consilier pentru ca nu si-a facut timp sa le vada.
Mentionam ca proiectul cu activitatile pentru “Zilele Sadoveanu” va fi supus la vot in sedinta ordinara de maine.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1667 (s) | 35 queries | Mysql time :0.024768 (s)