News Flash:

Cum vom lua bani de la UE în 2014-2020. Cele mai consistente fonduri sunt alocate pentru infrastructură şi agricultură

27 Iulie 2014
681 Vizualizari | 0 Comentarii
646x404
Proiectele comunitare care prevăd dezvoltarea infrastructurii, agriculturii şi programele regionale vor primi cele mai consistente fonduri în următorii ani.Zilele trecute au avut loc mai multe dezbateri şi prezentări pe tema oportunităţilor de finanţare date de Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, din care reiese că în sectorul agricol şi pentru dezvoltarea infrastructurii mari (autostrăzi, căi ferate, dar şi protecţia mediului) se vor putea atrage cele mai consistente fonduri europene.

Per total, în perioada 2014-2020, România va beneficia de o alocare de circa 28 de miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune. Din această sumă, 21 de miliarde de euro vor fi alocate programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale, iar 7.5 miliarde de euro vor reveni Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Alocările financiare, program cu program În linii mari, alocările sunt următoarele: 9,3 miliarde de euro pentru agricultură (PNDR), 9,1 miliarde de euro pentru infrastructura mare (POIM), 6,5 miliarde de euro pentru Programului Operaţional Regional (POR), 3,6 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Capital Uman, 1,26 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Competitivitate, 382 de milioane de euro pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi 300 de milioane de euro pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. Fiecare Program Operaţional are câteva axe prioritare, prin care trebuie atinse principalele obiective asumate de România pentru tronsonul financiar 2014-2020.

Priorităţi pentru UE, oportunităţi pentru noi Bugetul UE 2014-2020 este axat pe depăşirea crizei, prin investiţii în creşterea economică şi în crearea de locuri de muncă, o serie întreagă de proiecte sprijinind antreprenorii care doresc să înceapă o afacere. De asemenea, un fond separat în valoare de şase miliarde de euro este destinat combaterii şomajului în rândul tinerilor în regiunile din Uniune care sunt afectate cel mai mult de această problemă. În acelaşi timp, bugetul UE susţine agricultorii români şi dezvoltarea în zonele rurale, prin investiţii în proiecte de îmbunătăţire a condiţiilor de trai în mediul rural şi prin sprijinul acordat întreprinderilor de la sate pentru creşterea competitivităţii.

În fine, Uniunea Europeană investeşte sume importante în regiunile României, prin proiecte cum ar fi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi construirea de autostrăzi. Toate aceste valori, promovate prioritar prin Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, trebuie transformate în oportunităţi de finanţare pentru ca beneficiarii din România să atragă cât mai multe fonduri.

 Sursa : adev.ro



Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1857 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029707 (s)