News Flash:

Dan Diaconescu, acuzat de ŞANTAJ. Procurorii cer șapte ani de închisoare pentru fostul patron al OTV

1 Septembrie 2014
658 Vizualizari | 0 Comentarii
dan diacoenscu

Pedeapsa lui Dan Diaconescu în dosarul de şantaj ar putea fi mărită cu 7 ani de închisoare cu executare. Procurorii DNA au făcut o solicitare în acest sens, precizând că DD nu recunoaște fapta. Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, este acuzat de procurorii DNA de două infracţiuni de şantaj. Aceştia au cerut instanţei prelungirea pedepsei cu închisoarea la 7 ani, cu executare, potrivit puterea.ro.

Pe lângă Diaconescu, în acest dosar mai sunt judecaţi Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, "recidivist postexecutoriu", şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei "Atac la persoană", ambii fiind acuzaţi de şantaj.

Procurorii DNA au precizat în rechizitoriu că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 de euro.

"Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri", a precizat DNA. DNA.

Potrivit sursei citate, primarul arădean, sub presiunea acestor ameninţări, i-ar fi dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, "scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu". Sursa: libertatea.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1730 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029241 (s)