News Flash:

De ce ţine Victor Ponta pe telefonul său mobil această poză „compromiţătoare” cu Iohannis? Premierul a arătat aseară fotografia unui moderator TV

2 Octombrie 2014
729 Vizualizari | 0 Comentarii
ponta la telefon
Invitat într-un studio tv, candidatul PSD, Victor Ponta, a scos telefonul mobil pentru a arăta spre camerele de luat vederi o fotografie cu principalul său adversar în această campanie pentru prezidenţiale: Klaus Iohannis. Poza reprezintă un instantaneu de la lansarea de sâmbătă, din Piaţa Victoriei, a candidatului ACL, căruia i-a reproşat astfel, prin prezenţa alături de Vasile Blaga şi de Mihai Răzvan Ungureanu, că ar reface momentul sprijinirii lui Traian Băsescu de către PDL laa suspendarea din 2012.

„Luaţi de aici chipul domnului Iohannis şi e suspendarea din 2012. Despre persoana domnului Iohannis n-am nimic rău de spus. Domnul Iohannis este doar un continuator a ceea ce înseamnă regimul domnului Băsescu”, a spus Ponta, într-un interviu la Digi 24, arătând spre camere ecranul telefonului său şi o fotografie a lui Klaus Iohannis, pe scena amplasată sâmbătă în faţa Guvernului, încadrat de Mihai Răzvan Ungureanu şi de Vasile Blaga „cu sigla PDL în spate”. În faţa observaţiei moderatorului cum că „e şi sigla PNL, alături”, candidatul PSD a replicat ironic: „Din greşeală”.

În plus, Ponta a pus la îndoială capacitatea lui Iohannis de a critica credibil guvernul sau de a explica „de ce Crin Antonescu nu se află e scenă”. „În luna februarie, domnul Iohannis a fost la mine în birou. Atunci eram foarte bun, era un Guvern foarte rău. E foarte greu să spui acum altceva”, a încercat Ponta să-şi direcţioneze mesajul spre electoratul fostei Uniuni Social-Liberale rupte prin plecarea PNL de la guvernare.

De altfel, candidaatul PSD l-a exclus pe principalul său adversar din categoria celor spre care îi vede îndreptându-se pe alegătorii liberali, nominalizându-i în schimb, cu şanse la aacest bazin electoraal pe Teodor Meleşcanu şi pe Călin Popescu Tăriceanu, cel din urmă fiindu-i aliat declarat în susţinerea Guvernului. „E un om decent domnul Meleşcanu. Cei care împărtăşesc valorile liberale au doi candidaţi: pe domnul Tăriceanu şi pe domnul Meleşcanu”, a comentat Ponta.

Cât despre Elena Udrea, premierul susţine că rolul său ar fi tot sprijinul pentru Iohannis. „Ceea ce face preşedintele în campania doameni Udrea mi se pare incorect şi indecent. Cred că are un singur rol: de a strânge voturi pentru Klaus Iohannis pentru turul doi”, a adăugat liderul PSD.


Sursa: Gandul

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1918 (s) | 35 queries | Mysql time :0.044967 (s)