News Flash:

Decizia privind propunerile de arestare din dosarul operaţiilor estetice, amanată pentru duminică

27 Aprilie 2014
714 Vizualizari | 0 Comentarii
duba

Tribunalul Capitalei a hotărât să se pronunţe duminică în privinţa propunerilor de arestare din dosarul operaţiilor estetice, astfel că cei vizaţi în acest caz, între care nouă medici de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, au fost eliberaţi sâmbătă seară, după expirarea ordonanţelor de reţinere, potrivit Mediafax.

Decizia pe care o va anunţa duminică Tribunalul Capitalei nu va fi definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au reţinut, vineri, nouă medici de la Spitalul de Arşi şi o angajată a unei clinici private şi au cerut instanţei arestarea preventivă a.acestora, propunerea fiind judecată sâmbătă.

Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, CASMB deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie. 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1739 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033137 (s)