News Flash:

Demers secret al executivului contra intereselor angajaților din subordinea Primăriei. 500 de salariați riscă să nu-și primească drepturile la timp

30 Octombrie 2012
893 Vizualizari | 0 Comentarii
zanet panzaru si labontu
Pe cât de mare a fost bucuria transformării celei mai mari unități medicale din Pașcani în Spital Municipal de Urgență, pe atât de mare se anunță dezamăgirea pentru conducerea și angajații acestei instituții. În luna noiembrie a acestui an angajații riscă să nu își primească salariile la timp, din cauza unei decizii a Direcției Județene de Finanțe pusă în aplicare la secret de către aparatul de specialitate al primarului.

Greșeala se încearcă să fie corectată astăzi sau până la ședința de Consiliu Local ce va avea loc miercuri, 31 octombrie, 2012. Faptul că unitatea medicală, care are în contul din Trezorerie 8,5 milioane lei, nu poate să plătească salariile a fost dezvăluit astăzi în ședințele Comisiilor Economic și Juridic de către Costică Pânzaru, managerul unității medicale.


Situația a apărut ca urmare a unei decizii din data de 13 septembrie a Direcției Județene de Finanțe Publice, prin care Fondul de Salarii a Primăriei Pașcani era diminuat cu 2,57 milioane lei. În cazul în care nu era aplicată această prevedere cotele defalcate urmau să fie blocate. Prin urmare, din Fondul de Salarii a Spitalului s-a renunțat la suma de 1,67 milioane lei, iar din cele ale celorlalte unități subordonate la 900 mii lei. Dacă decizia finanțelor nu va fi corectată, atunci probleme cu salariile vor avea și ceilalți angajați din instituțiile subordonate municipalității.



Act aprobat la secret, pentru miliardele venite de la Guvern

Managerul Spitalului Municipal de Urgență a atras atenția asupra acestei situații și a cerut consilierilor să analizeze cu mare atenție proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi cu privire la rectificarea bugetului. Practic mâine, prin votul consilierilor, ar trebui votată decizia Direcției de Finanțe Iași, pusă în aplicare fără votul și știința aleșilor locali.

”Ar fi trebuit să corelați corect bugetele celorlalte instituții, astfel încât să nu existe aceste probleme acum. Noi nu cerem nimic de la bugetul local, dar nu am fost înștiințați de acest lucru, indiferent că vorbim de o decizie a Direcției Județene. Consiliul Local ar fi trebuit să se întâlnească și să voteze, pentru sau împotriva diminuării fondului de salarii”, a susținut Costică Pânzaru.

Angelica Labonțu, directorul economic al Primăriei, a explicat consilierilor că Direcția de Finanțe a pus automat în aplicare prevederile deciziei, iar în urma demersurilor executivului local situația se va rezolva.



Gică Zanet, administratorul public, a spus în fața consilierilor că executivul local a făcut deja demersuri ca decizia finanțelor să fie corectată, dar un răspuns nu a ajuns până astăzi.

Mult mai sceptic s-a arătat secretarul Mircea Zuzan care a lăsat să se înțeleagă că actul are șanse mici să fie corectat.”Trebuie să se întâlnească doi miniștri și să semneze. E posibil să dureze și două luni de zile, iar oamenii să nu își primească salariile”, a spus Zuzan.



Managerul Pânzaru a afirmat că în conturi unitatea medicală are 8,5 milioane lei, dar cum prin votarea rectificării de buget se diminuiază fondul de salarii, atunci unitatea pe care o conduce nu va mai avea cadrul legal să plătească banii.

Consilierii vor trebui să aprobe mâine schimbarea denumirii unității medicale și aprobarea structurii organizatorice conform ordinului ministrului. Odată aprobate acestea, angajații unității medicale ar trebui să primească salariile mărite, conform încadrărilor făcute deja.

mircea zuzan p nzaru
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1737 (s) | 35 queries | Mysql time :0.041663 (s)