News Flash:

Deputaţii au adoptat proiectul de lege care simplifică adopţia

16 Martie 2016
292 Vizualizari | 0 Comentarii
deputati
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind adopţia, care prevede simplificarea procedurilor, dar şi un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte şi copil, a fost adoptat azi de plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 219 voturi pentru. În dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, PNL a anunţat că va vota acest proiect.

"Proiectul de lege vine în sprijinul copiilor abandonaţi şi al familiilor care doresc să adopte. (...) Acest proiect doreşte să contribuie la creşterea numărului de copii adoptaţi, pentru a oferi o şansă de a creşte în siguranţa şi dragostea unei familii. În România, de ani de zile, numărul copiilor abandonaţi în sistem este constant, în jur de 60.000, şi peste 1.000 de copii în fiecare an sunt abandonaţi în spitale, dintre aceştia anul trecut, până la 30 septembrie, doar 3.800 au fost declaraţi adoptabili şi doar 562 au fost adoptaţi, anul trecut, în România şi 11 copii au fost adoptaţi internaţional", a spus deputatul PNL Florica Cherecheş.

Şi deputatul Rovana Plumb a anunţat că PSD susţine proiectul de lege.

"Anul trecut, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, prin Ministerul Muncii, a iniţiat modificarea cadrului procedural privind adopţiile, astfel încât acest sistem să devină mult mai flexibil pentru a putea da o şansă fiecărui copil care a fost abandonat sau care a fost scos din familie din anumite motive de a se bucura de dragostea unor părinţi", a explicat Rovana Plumb, potrivit Agerpres.

sursa: evz.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1857 (s) | 24 queries | Mysql time :0.037879 (s)