News Flash:

Din toamna, zona Vale devine santier

25 Iulie 2011
2528 Vizualizari | 0 Comentarii
Pascani
Primarul Grigore Craciunescu: "Am reusit sa semnam la Piatra Neamt, la Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est, contractul de finantare a Planului Integrat de Dezvoltare Urbana, proiect de care beneficiaza Primaria Pascani • Trebuie organizata o licitatie, la care sa participe firme dispuse sa lucreze bine, calitativ si sa respecte cerintele proiectului

Din toamna acestui an vor incepe lucrarile de modernizare a intregii zone Vale a municipiului Pascani. Spre finalul saptamanii trecute, autoritatile locale au reusit sa realizeze un lucru extrem de important in punerea in aplicare a procesului de modernizare a zonei mentionate. Este vorba de incheierea contractului de finantare din cadrul Proiectului Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU). Acesta a fost semnat la Piatra Neamt, la Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est (ADRNE), iar la intalnire a luat parte primarul Grigore Craciunescu si managerul pe proiect, Mirela Pavel. „Zilele trecute am reusit un lucru foarte important pentru municipiul nostru si pentru cetateni. Am reusit sa semnam la Piatra Neamt, la Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est, contractul de finantare a Planului Integrat de Dezvoltare Urbana, proiect de care beneficiaza Primaria Pascani. Ne-am zbatut mult pentru acest proiect, dar iata ca nu a fost in zadar. Am intampinat unele greutati pe parcurs, dar am reusit, in cele din urma, sa atingem si aceasta etapa foarte importanta”, a declarat promotorul proiectului, primarul Grigore Craciunescu.
Contractul de finantare trebuia semnat de foarte mult timp, iar pana acum proiectul trebuia pus in aplicare, insa pe parcurs s-au creat unele blocaje. Unii vorbesc de faptul ca acest contract nu a fost incheiat la momentul oportun din motive politice. Concret, e vorba despre faptul ca primarul Grigore Craciunescu face parte din Partidul National Liberal, in timp ce la putere sunt cei din Partidul Democrat-Liberal, iar acestia din urma iau decizii cu privire la directionarea banilor. Altii spun ca actuala conducere a primariei nu a intocmit in mod corect documentatia pentru intrarea proiectului la finantare si astfel s-a intarziat cu semnarea lui, unul dintre pasii importanti pentru demararea lucrarilor.
O alta versiune tine tot de culoarea politica.
S-a mai vehiculat faptul ca blocajul a fost imprimat la nivel national cu ajutorul deputatului PSD Neculai Ratoi, dar si cu cel al pedelistului Ioan Ionita, pentru ca actualul primar sa nu mai aiba realizari in acest mandat, mai ales ca se apropie campania electorala. In ciuda tuturor acestor zvonuri, cert este un singur lucru: pascanenii vor dispune de o noua zona modernizata.

Pasii urmatori pentru aplicarea PIDU-lui

Indiferent de conotatiile politice, in august, Primaria Pascani trebuie sa urmeze o serie de pasi pentru ca proiectul sa fie bine conturat. O prima etapa consta in intarirea echipei de management cu cei de la ADRN, iar mai apoi scoaterea la licitatie a consultantei si a asistentei tehnice. De asemenea, mai este necesara si realizarea cererii pentru avansul de 15% din proiect, iar concomitent se va merge cu demersul accesarii unui fond bancar de 5 milioane de lei. Ultimul pas este cel de scoatere la licitatie a celor patru parti componente ale proiectului. „Ne dorim ca din toamna acestui an sa dam drumul la intregul santier. In perioada urmatoare vrem sa demaram pasii urmatori necesari pentru punerea proiectului in aplicare. Trebuie sa organizam o licitatie unde sa participe firme care sunt dispuse sa lucreze bine, calitativ si sa respecte cerintele proiectului. Un factor care ne ingrijoreaza este cel al contestatiilor. Speram sa nu existe astfel de probleme, deoarece nu ar duce decat la ingreunarea perioadei de incepere a lucrarilor. Vreau sa fac o precizare importanta, mai ales ca au fost unele discutii total eronate. Valoarea proiectului este de 28 de milioane de lei. Contributia noastra, a Pascaniului, este de aproximativ 1.900.000 si mai este si partea de TVA din proiect, de 6.000.000 de lei. Sa se inteleaga faptul ca cele 6.000.000 de lei se vor da inpoi in momentul in care se vor elibera facturile. TVA-ul ne va fi returnat. Deci banii vor fi recuperati”, a declarat edilul-sef al pascanenilor, Grigore Craciunescu. „Vreau sa-i asigur pe cetatenii din zona Vale ca am muncit si m-am zbatut timp de trei ani ca sa prindem acest proiect. Le promit ca voi face tot ceea ce tine de mine sa dam drumul cat mai repede la modernizarea zonei Vale. Dupa finalizarea proiectului, fiind vorba despre 24 de luni de la inceperea lucrarilor, zona Vale va arata mult mai bine si va fi mai buna ca zona Deal”, a incheiat Craciunescu.

Un pesedist ar putea bloca proiectul

Un social-democrat ar putea bloca demersurile de punere in aplicare a proiectului. E vorba despre nimeni altul decat consilierul judetean PSD Dinu Apavaloaie, detinatorul firmei ADEMS. Este cunoscut faptul ca acesta participa la aproape orice licitatie organizata pentru proiectele judetului. Nu ar fi o problema daca ar executa lucrari de calitate.
Cele patru componente ale PIDU-lui sunt: „Reabilitare infrastructura strazi si pietonal”, „Amenajare parc in municipiul Pascani”, „Reabilitare, modernizare si dotare cu echipamene specifice a Centrului Social (Centrul de plasament)” si „Cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii in zona de actiune a Municipiului Pascani prin achizitionare de echipamente specifice si amenajarea unui centru de supraveghere”.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1698 (s) | 24 queries | Mysql time :0.040620 (s)