News Flash:

Directorii de şcoli, în şedinţă la Clubul Copiilor

14 Martie 2012
1170 Vizualizari | 0 Comentarii
intalnire directori inspector isj
La Clubul Copiilor din Paşcani a avut loc o şedinţă tehnică cu directorii din municipiu şi din zonă cu inspectorul şcolar general Liliana Romaniuc. Primul subiect discutat pe ordinea de zi a fost despre clasa pregătitoare. Până la începerea noului an şcolar, cadrele didactice care vor preda la clasele pregătitoare vor beneficia de perfecţionare, şi acestea pot fi din rândul educatorilor care au dublă specializare.

La clasa pregătitoare nu se vor pune note sau calificative, în schimb se vor consemna absenţele.

„Am discutat despre clasa pregătitoare, curriculum care tocmai a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, şi am stabilit o serie de dezbateri care vor avea loc începând de săptămâna viitoare la Paşcani cu educatoarele şi învăţătorii care vor preda la clasa pregătitoare. Va fi o discuţie pe curriculum, apoi va urma o întâlnire de informare a părinţilor cu privire la acesta. Ce se urmăreşte, care sunt diferenţele dintre ceea ce au făcut copiii, ce urmează să facă, care sunt avantajele şi la o astfel de întâlnire vom asculta părerele părinţilor cu privire la problemele cu care se confruntă legat de clasa pregătitoare”, a declarat Liliana Romaniuc, inspector şcolar general.

La nivelul judeţului Iaşi s-a decis înfiinţarea a 43 de clase profesionale în 29 de şcoli. Pentru a putea să aibă clase profesionale, şcolile trebuie să îndeplinească trei criterii.

„Alt subiect a fost legat de învăţământul profesional şi le-am explicat colegilor mei că orice unitate şcolară care propune clase de învăţământ profesional trebuie să îndeplinească trei condiţii: să aibă acreditare ARACIP pe calificarea respectivă, să dispună de bază materială care să permită formarea copiilor pentru anul 2012, şi contractele încheiate cu agenţii economici prin care să avem certitudinea că practica se va defăşura în condiţii bune. Am discutat despre evaluările naţionale şi internaţionale. Este pilotare la evaluarea de la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a şi le-am dat colegilor datele. Evaluările internaţionale, evaluarea PISA, 6 unităţi la nivelul judeţului participă la matematică şi o evaluare internaţională care are în vedere cadrele didactice din două unităţi”, a precizat Liliana Romaniuc.

Anul acesta Iaşul deţine recordul la capitolul olimpiade naţionale organizate. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 aprilie.

„În Iaşi se vor organiza patru olimpiadele naţionale la informatică, istorie, religie, artă teatrală. Peste 1500 de copiii vor particpa şi un număr foarte mare de cadre didactice pe care îi voi însoţi”, a spus inspectorul şcolar.

În intervalul 2-6 aprilie, nu vor fi organizate cursuri conform orarului obişnuit, ci se vor desfăşura activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului. Se vor organiza sub forma unor ateliere (de teatru, dans, muzică, arte plastice, educaţie media şi cinematografică), competiţii, mese rotunde, dezbateri sau excursii de lucru/de studiu. Acestea vor dura cel mult două zile, iar profesorii organizatori vor trebui să acopere celelalte zile din săptămână prin alte activităţi educative.

„Alt subiect «Şcoala altfel» cu sublinierea activităţilor care trebuie să aibă loc. Am solicitat fiecărui director să avem programul clar pe fiecare zi al activităţilor ce se vor defăşura după o machetă, profesorul care răspunde, locul în care se defăşoară actvitatea, persoanele care însoţesc grupul de elevi”, a concluzionat Liliana Romaniuc.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1829 (s) | 35 queries | Mysql time :0.050524 (s)