News Flash:

DOSARUL MEDIAFAX: Roxana Grigoruţă, Sorin Dinu şi avocatul Dragoş Chiş, ARESTAŢI preventiv. REACŢIA Mediafax Group: Sesizarea CSM

14 Decembrie 2014
500 Vizualizari | 0 Comentarii
mediafax
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis, în noaptea trecută, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru două persoane din conducerea Mediafax Group, precum și pentru avocatul Dragoş Chiş, acuzați de evaziune fiscală și spălare de bani. Roxana Grigoruţă şi Sorin Dinu, cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA, şi avocatul Dragoş Chiş vor fi cercetați după gratii. Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă definitivă şi poate fi atacată. Potrivit Agerpres, iniţial, procurorii au reţinut-o şi pe Daniela Cozac, însă procurorii nu au mai solicitat arestarea preventivă în cazul acesteia. Toţi patru, precum şi SC Mediafax Group SA, sunt acuzaţi de Parchetul General de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societăţii comerciale Mediafax Group SA eşalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligaţiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei. Prejudiciul total produs statului în acest caz se ridică la 16.809.964 lei.

Prima reacție a Mediafax Group: sesizează CSM

Mediafax Group transmite prima reacție după acuzațiile grave aduse de procurori de evaziune fiscală și spălare de bani și după perchezițiile și reținerile în acest dosar. Trustul de presă spune că evaziunea fiscală invocată de procurori a reprezentat drepturi de autor, dar și că va sesiza CSM. Mediafax Group precizează într-un comunicat de presă că își va promova cu vigoare în justiție punctul de vedere diferit de cel al procurorilor și inspectorilor antifraudă.
 
"În fapt, procurorii şi inspectorii antifraudă califică activităţile de drept de autor independente ca dependente şi le încadrează la evaziune fiscală. Avem un punct de vedere diferit asupra faptelor şi îl vom promova cu vigoare în justiţie", precizează Mediafax, într-un comunicat de presă.

"Acţiunea în forţă a procurorilor împotriva Mediafax Group a fost determinată de soluţia pronunţată de Judecătoria Sector 2 prin care au fost desfiinţate măsurile asiguratorii instituite de inspectorii antifraudă faţă de Mediafax Group în urmă cu aproximativ trei luni şi jumătate. Pretinsul prejudiciu estimat de inspectorii antifraudă s-a bazat pe recalificarea veniturilor din drepturi de autor în venituri din activităţi dependente, deşi legea interzice expres acest lucru".  Mediafax mai transmite că la două ore după ce Judecătoria Sectorului 2 le-a dat dreptate și au fost deblocate conturile bancare de către ANAF, procurorii au instituit din nou măsuri asiguratorii într-un dosar penal ce are ca obiect "o presupusă evaziune fiscală rezultată din recalificarea veniturilor din drepturi de autor", se mai arată în comunicat.

"În ultima săptămână, persoane din management s-au prezentat în faţa procurorilor şi au motivat decizia externalizării drepturilor de autor. Ele s-au declarat permanent la dispoziţia procurorilor. În urma percheziţiilor de joi dimineaţă, au fost duse la parchet, cu mandate de aducere cu însoţitor, deşi acestea se emit numai împotriva celor care se sustrag convocărilor Parchetului. Aici au fost ţinute peste 12 ore pe holuri, hărţuite psihic şi fizic, pentru o declaraţie formală, de 10 minute. Tratamentul umilitor a continuat în special pentru persoanele de gen feminin, care au fost ţinute în arest în condiţii improprii", mai notează Mediafax Group.

Grupul de presă mai scrie că "surprinzător, în presă au apărut informaţii încă de la ora 17.00 privind reţinerea acestor persoane, cu nume, anticipând o decizie pe care procurorii au luat-o şapte ore mai târziu. Mediafax Group va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii asupra acestor practici. Persoanelor anchetate li s-a schimbat calitatea din suspecţi în inculpaţi în doar câteva ore fără administrarea vreunei probe decisive care să justifice agravarea calităţii iniţiale".

Acuzaţiile procurorilor anticorupţie

Societatea comercială, reprezentanţi ai acesteia, precum şi persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalităţii actelor acestei societăţi au creat şi aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor, implicând constituirea unor societăţi fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilităţi materiale, profitând tocmai de situaţia acestora, societăţi ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.

"În acest fel SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plăţii taxelor şi impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăţi, împotriva cărora se declanşau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor şi executare silită a acestora, proceduri inutile, deoarece nu deţineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate", susţin procurorii.

De asemenea, reprezentanţii de drept ai societăţilor comerciale fantomă nu au exercitat în fapt administrarea acestora, controlul fiind asigurat de Roxana Grigoruţă, Dana Cozac şi Sorin Dinu, persoane cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA.

Tot ei erau și cei care dispuneau emiterea facturilor în numele societăţilor fantomă, indicând sumele ce trebuiau facturate, plăţile către colaboratorii societăţilor respective (deja angajaţi cu contract individual de muncă la SC Mediafax Group SA sau alte societăţi din grup), coordonând totodată activitatea persoanei desemnate de aceştia pentru a se ocupa de organizarea contabilităţii societăţilor fantomă.

"Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate şi la societăţile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajaţii de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăţi, fără a intra în contact direct cu reprezentanţii legali, în sensul existenţei unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor", mai spun anchetatorii.

Anchetatorii precizează că practica semnării contractelor de cesiune drepturi de autor între persoanele angajate ale Mediafax Grop SA şi societăţile controlate de persoanele cercetate se perpetua de la o lună la alta prin semnarea de acte adiţionale la aceste contracte (în cadrul cărora se modifica doar suma remuneraţiei), angajaţii fiind puşi în faţa faptului împlinit ori de câte ori erau chemaţi la departamentul resurse umane al Mediafax, unde le erau prezentate spre semnare respectivele înscrisuri, cei mai mulţi dintre angajaţi semnându-le fără a le mai citi, activitatea fiind o pură formalitate.

"Semnarea contractelor de cesiune drepturi autor se făcea fără a exista o negociere prealabilă, cu toate că această condiţie era o prevedere contractuală. Mai mult, decizia rezilierii şi semnării unor noi contracte cu alte societăţi nu se făcea la iniţiativa angajaţilor, aceştia fiind practic transferaţi prin decizia conducerii Mediafax către alte societăţi comerciale în care modul de colaborare (angajare) se desfăşura identic", mai declară Parchetul General.  Sursa: evz.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1846 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036704 (s)