News Flash:

Draga Olteanu Matei își sărbătorește ziua de naștere. Actrița împlinește 83 de ani

24 Octombrie 2016
348 Vizualizari | 0 Comentarii
Draga Olteanu Matei

Draga Olteanu Matei, una dintre cele mai mari artiste ale României, împlinește astăzi 83 de ani.

Draga Olteanu Matei a făcut roluri memorabile în filme și în teatru și a bucurat generații întregi. A jucat în 50 de filme, în peste 50 de piese de teatru, dar şi în 100 de piese şi pastile umoristice, la tv.

Încă din ziua nașterii, 24 octombrie 1933, când a cântărit 5,8 kilograme, tatăl său a decis că trebuie să o cheme Draga, pentru ca toată lumea să o îndrăgească.

”Eu m-am născut la Spitalul Militar, am avut 5,800 kilograme, mi s-a pus o funduliţă roşie de mână şi m-au purtat prin tot spitalul să mă arate şi tatăl meu a zis să poarte numele Draga, să fiu dragă tuturor. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Însă mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou”, declara în trecut actrița.

Draga Olteanu Matei a fost căsătorită de trei ori

Actrița a fost căsătorită de trei ori, prima dată chiar de la vârsta de 18 ani. Primul soț a fost un ofiţer de aviaţie, iar cel de-al doilea, din perioada studenției, un diplomat. Și-a pierdut însă încrederea în bărbați după ce aceștia au înșelat-o și nu credea că se va recăsători.

Ion Matei a fost însă cel care în 1968 a făcut-o să se răzgândească. Cei doi nu au avut moștenitori, însă au avut o căsătorie exemplară, așa cum chiar ea mărturisea. Draga Olteanu Matei s-a pensionat de la Teatrul Naţional, în 2007, an în care a decis să-şi trăiască bătrâneţile în cochetul orăşel Piatra Neamţ împreună cu soțul său. În aprilie 2014, Ion Matei s-a stins din viață, fapt care a devastat-o pe soția sa.

draga-olteanu-matei_fbf0079074.jpg

„Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară o dată cu mine. Vă spun sincer că aş fi preferat să mor şi eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ţi se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiţi. Nu a existat niciun secret al longevităţii. Există oameni deştepţi şi oameni tâmpiţi. Oamenii deştepţi se înţeleg bine între ei până la bătrâneţe, îşi descoperă unul altuia motive de admiraţie, lucrurile se încheagă în aşa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic. Asta e dragostea profundă care începe din tinereţe cu atracţia fizică şi se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Aşa a fost viaţa noastră”, povestea Draga Olteanu Matei.

Draga Olteanu Matei. Distincții, premii și decorații

Draga Olteanu Matei a primit de-a lungul carierei numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul ACIN, pentru rolurile „Ilustrate cu flori de cîmp„ și „Filip cel bun” (ambele realizate în 1974) – în anul 1975, sau Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc” – la 30 mai 2002.

4417-257976-67finalincendiaralunuisuperbmaratonartisticdedicatactorilorjeanconstantinsidragaolteanumatei.jpg

De asemenea, a primit, în anul 2003, Premiul pentru Cea mai iubită actriță acordat de TVR și Prime Time World Broadcast, în anul 2004 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în anul 2005 – Premiul de Excelență al Revistei VIP şi în 2010 – Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.

La 23 octombrie 2014, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia, artista a primit din partea Casei Regale a României decoraţia Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decoraţie inmânată de Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Draga Olteanu Matei: ”Am fumat 4-5 pachete de țigări pe zi”

DRAGA_OLTEANU_MATEI.jpg

Într-un interviu, artista a mărturisit că a avut, însă, un viciu o mare parte din viaţa ei: fumatul. ”Am încercat de mai multe ori să mă las, dar de fiecare dată când mă lăsam fumam mai mult. Am ajuns la performanţa de 4-5 pachete pe zi, am fumat şi trabuc. Era punctul meu de sprijin în spațiu. Cum aveam o pauză, îmi aprindeam o ţigară. M-am lăsat şi câteva zile, şi o lună şi patru luni,” a mărturisitDraga Olteanu Matei,  la Antena Stars.

Ea s-a lăsat de fumat, în cele din urmă, după ce, spune ea, s-a rugat pentru a reuși acest lucru.

”O colegă a venit cu o iconiță mică, din argint, cu Sfânta Parascheva. Am pus iconița pe frunte și m-am uitat către biserică și am zis: Doamne, ajută-mă să mă las de tutun. A trecut vreme… Într- o zi, stând acasă… îmi venea să fumez… și eu m-am dus în dormitor – în dormitor nu fumam niciodată – sfidând țigările. Apoi, după 3 zile mi-am dat seama că pofta de țigară durează 5 minute, după care îți trece. Te gândești la altceva… Și am reușit să mă las. În ziua de azi nu mai fumez”, a mai spus actrița.

sursa: libertatea.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1552 (s) | 24 queries | Mysql time :0.045097 (s)