News Flash:

Ei sunt cei care controleaza afacerile din umbra! Fondul de investitii strain care a distrus obiectivele economice ale Iasului

10 Februarie 2017
372 Vizualizari | 0 Comentarii
afaceri
• O mare parte din economia Iasului este controlata prin intermediul fondurilor de investitii cu capital strain • Acesti discreti oameni de afaceri cu firme inregistrate in paradisuri fiscale au creat caracatite de firme care sunt acum implicate in numeroase companii strategice • Mai multe companii de stat cunoscute din Iasi care au intrat in mainile acestor afaceristi, au fost inchise la scurt timp dupa privatizare • Cu actiuni in firme, cu domenii de activitate diferite, aceste fonduri de investitii inregistrate in paradisuri fiscale au reusit sa se implementeze in afaceri imobiliare, comert sau energie
 
Pe langa marile companii cunoscute care activeaza pe piata si care sunt vazute mai de toata lumea, exista si afaceri realizate "din umbra" si care implica foarte multi bani. Astfel de afaceri sunt controlate prin intermediul fondurilor de investitii, majoritatea inregistrate in paradisuri fiscale, si care sunt folosite prin metode deloc etice pentru a produce bani gramada in favoarea acestor investitori discreti. In cele mai multe cazuri, aceste fonduri de investitii sunt folosite in privatizarea companiilor de stat si transformarea lor in afaceri imobiliare.

Cel mai mare fond de investitii strain din Romania este inregistrat prin Broadhurst Investment Limited, un off-shore din Cipru care a fost folosit pentru privatizarea, iar mai apoi falimentarea unor obiective economice importante din Iasi. In spatele acestor fonduri de investitii se afla investitori strategici care exploateaza la maximum domeniile cele mai profitabile din piata intr-o anumita perioada. Astfel se creaza un fel de caracatite de firme care ajung sa controleze numeroase companii. 

In Iasi, cipriotii de la Broadhurst Investment Ltd au fost implicati in companii care au apartinut odata statului si care au fost privatizate in conditii scandaloase: Moldoplast SA, Romarta SA, Pangran SA sau SC Iassy Farm SA Iasi. La nivelul intregii tari, acest fond de investitii cipriot este implicat in aproximativ 55 de firme, 40 dintre acestea activand in domeniul imobiliar, iar alte 8 companii in comunicatii.
 
Cipriotii au inchis cel mai mare lant de magazine din iasi
 
Cel mai mare lant de magazine din Iasi, care apartinea societatii comerciale Romarta SA ( fosta societate comerciala Comtex SA), a disparut de pe piata la scurt timp dupa privatizare. Pachetul majoritar de actiuni a fost cumparat de Fondul de investitii Broadhurst Investements Ltd. Fondul cipriot a preluat firma in 1998. La momentul respectiv, directorul filialei Iasi a societatii comerciale Romarta SA, a refuzat sa ofere amanunte in legatura cu privatizarea care avut loc in aprilie 1998, fiind prima firma din Iasi care a fost privatizata prin metoda de vanzare pe piata secundara de capital - Rasdaq.

Conform unui studiu, aproape 20 de procente din afacerile din Romania sunt controlate prin intermediul off-shore-urilor din Cipru. Cea mai importanta companie este Broadhurst Investment Ltd, care are o larga paleta de activitate, activand in special in domeniul afacerilor imobiliare, dar si in comert, asigurari sau energie. Broadhurst Investment Ltd a fost implicata si in afacerea privatizarii tutunului romanesc. Off-shore-ul din Cipru a intrat inclusiv in atentia Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.
 
Au preluat fabrica de paine in conditii suspecte
 
Societatea de investitii are sediul central in Nicosia, Cipru, altul in apradisul fiscal din Insulele Cayman, dar si un sediu intr-un apartament din Bucuresti. Broadhurst detine actiuni la cateva societati cheie din judetul Iasi, printre care si VelPitar (fosta fabrica de pane Pangram SA) sau SC Iassy Farm SA Iasi. La momentul preluarii fabricii de paine au existat o serie de nereguli privind modul de majorare a capitalului social de la SC Pangran SA, majorare in urma careia fabrica de paine din Iasi a fost preluata de catre firma cipriota. 

Practic, in doar o zi au fost incheiate toate actele necesare acestei majorari. Inainte de preluarea unitatii iesene, aceasta a inregistrat importante pierderi materiale, unii membri ai conducerii administrative au cumparat un numar important de actiuni de la actionarii persoane fizice, iar in Consiliul de Administratie al unitatii au fost cooptati doi membri care aveau stranse legaturi cu Fondul de investitii cipriot. Broadhurst Investment Ltd. si-a plantat oamenii la Pangran SA inainte de a prelua unitatea, in acest fel fiindu-i mult mai usor sa verifice toate datele financiar-contabile necesare in vederea preluarii. 
 
Metodele de lucru ale fondurilor de investitii
 
De multe ori, dar fara succes insa, fondul cipriot a incercat sa puna mana pe cel mai mare producator de medicamente din zona, Antibiotice SA, insa Broadhurst s-a reorientat catre o alta societate importanta din domeniul medicamentelor, Iassyfarm. Tot la Iasi, Broadhurst a intrat si in domeniul constructiilor prin intermediul societatii Constructii Feroviare Moldova SA, la care detinea peste 5 la suta din actiuni.

In cele mai multe cazuri, Broadhurst achizitioneaza un pachet infim de actiuni la diferite societati comerciale pentru a avea acces la datele economice si pentru a putea intra in contact cu persoanele din conducere in vederea preluarii pachetului majoritar de actiuni. O alta practica o reprezinta inlantuirea imputernicirilor intre angajati. 

Practic, conducerea companiei imputerniceste un numar restrans de persoane sa reprezinte fondul Broadhurst in diverse actiuni. Aceste persoane imputernicesc, la randul lor, alte persoane sa faca acelasi lucru. Algoritmul se repeta de mai multe ori pentru ca verigile lantului sa nu se cunoasca intre ele si pentru a nu se cunoaste adevarata identitate a celor ce conduc fondul. In aceste moduri, Broadhurst a reusit astfel sa achizitioneze actiuni la societati strategice, iar o mare parte din profiturile obtinute de la aceste firme este folosita pentru preluarea altor firme din alte sectoare de activitate. 

paradisuri fiscale investitii broadhurst iasi velpitar pangran
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1763 (s) | 35 queries | Mysql time :0.024147 (s)